In Memoriam - Artur Silvestri

ARTUR SILVESTRI ŞI-A PREGĂTIT VEŞNICIA

30 Noiembrie - zi sfântă pentru ortodoxie, pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, primul propovăduitor în părţile Mării Negre cele dinspre răsărit a învăţăturii lui Hristos Mântuitorul nostru.
30 Noiembrie 2008 – zi de doliu în sufletele românilor prin trecerea în eternitate a scriitorului, filosofului, istoricului şi criticului literar, cărturarului cu o cultură enciclopedică ARTUR SILVESTRI.
Familia îndurerată anunţa că „Sufletul lui bun şi blând a urcat în împărăţia îngerilor”, însă aşa cum minunat spune poeta Mariana Gurza, cărturarul şi-a pregătit „DRUMUL LIN SPRE VEŞNICIE” aici pe pământ, alături de românii care l-au cunoscut şi preţuit.
Da, şi-a pregătit veşnicia prin modul în care a trăit;
Da, şi-a pregătit veşnicia prin tot ceea ce a simţit şi a gândit;
Da, şi-a pregătit veşnicia prin ceea ce a scris, dar mai ales prin ceea ce a dăruit.
Asemenea celebrului inventator Justin C., cărturarul Artur Silvestri ştia că „Nu forţa sau tehnologia sunt importante. Nu banul e important. Spiritualitatea!” Ceea ce a realizat pe plan cultural şi spiritual a dăruit spre cunoaştere, spre îmbogăţire spirituală semenilor săi.
Spiritul lui Artur Silvestri este prezent la Vaslui, în România şi în lume. Aceasta nu este o metaforă. Nu este o afirmaţie gratuită sau de circumstanţă, ci o realitate. În susţinerea acestei afirmaţii voi aduce argumente palpabile, bazate pe documente.
Artur Silvestri, ca mare om de cultură şi de bibliotecă era convins că învăţătura şi cartea nu pot trăi, nu pot exista şi, mai ales nu pot dăinui în afara bibliotecilor, în lipsa cititorilor.
Prin generozitatea sa, Artur Silvestri, în calitate de membru fondator al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu Imobiliar, Cultural şi Istoric a donat Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un număr însemnat de cărţi. De acest gest s-au bucurat multe alte biblioteci româneşti din ţară şi din străinătate.
Îmbucurător şi lădabil este faptul că spiritul bun şi generos este o permanenţă a urmaşilor din familie şi a celor spirituali care continuă donaţiile către instituţiile de cultură.
Donaţia primită de Biblioteca Judeţeană Vaslui cuprinde circa 40 de titluri de cărţi semnate Artur Silvestri (eseuri, cronici literare, monografii, povestiri, în limba română, franceză, engleză, germană, rusă) şi un număr important de lucrări ale altor autori, în editarea cărora are o contribuţie intelectuală de preţ. Nu numărul acestor volume este important, ci conţinutul lor ideatic şi mesajul transmis românilor prin cuvinte de învăţătură întru sporire în credinţa ortodoxă, iubire de semeni, de neam şi ţară. Prin acest tezaur livresc ne sinţim mai bogaţi spiritual, pentru că în elaborarea lucrărilor sale Artur Silvestri a căutat, a cercetat, a scris cu talent şi pasiune, a făcut restituiri biografice ale unor mari personalităţi româneşti şi ale operelor acestora.
Vocea şi spiritul, slova şi înţelepciunea lui Artur Silvestri nu se vor stinge, ci vor dăinui prin cărţile sale, prin cititorii săi, din generaţie în generaţie. În această lume hipnotizată de „virtuţile” ecranului, de imagine ca informaţie transmisă, cuvântul scris este mai mult decât necesar, cărţile scrise cu multă ştiinţă de carte şi mult suflet sunt vitale pentru existenţa noastră ca indivizi şi ca naţie.
Creându-se şi construinde-se pe sine ca intelectual, Artur Silvestri a dat naştere unei mişcări cultural-spirituale, care continuă modul de a gândi şi acţiona al mentorului, al profesorului, al celui care este simţit ca fiind „candela inimii”. Spiritul său înseamnă luciditatea analizei vremurilor în care trăim, a istoriei ţării şi neamului, discernerea esenţialului de neesenţial, adevărului de falsitate.
Artur Silvestri a cunoscut şi relevat modele umane spirituale româneşti, nu a apelat la „modele de împrumut”, iar la rându-i este şi va fi un model autentic. În România de astăzi avem mare nevoie de modele. Trebuie să dărâmăm mitul şi mirajul Occidentului, a libertăţii prost înţelese, a împrumutului fără discernământ şi să încercăm diminuarea, dacă nu este posibilă eradicarea relelor intenţii de a distruge identitatea culturală şi spritituală românească.
Consideră ortodoxia ca fiind „o spiritualitate a modelelor realizate... Ele sunt tradiţie vie, veche şi nouă, adaptată, contemporaneizată” în Modelul şi memoria - Mitropolitul Antonie Plămădeală în efigie.
S-a scris şi se va mai scrie despre cărturarul Artur Silvestri, va fi iubit şi respectat peste tot acolo unde scriitura sa a ajuns.
Cu ocazia apropiatei lansări a cărţii „Între două lumi” a scriitorul australian Ben Todică, fiul al Vasluiului prin naştere, vom organiza o expoziţie în memoria scriitorului Artur Silvestri. Datoria şi obligaţia morală a bibliotecilor de a acorda atenţia cuvenită marilor intelectuali ai neamului ne determină, ca printr-un gest modest să încercăm să facem cunoscute numele, formaţia sa de cultură enciclopedică, personalitatea sa marcantă în cadrul culturii româneşti şi internaţionale, prin sensibilizarea, familiarizarea publicul vasluian şi invitaţia acestuia la lectura şi cunoaşterea operei lui Artur Silvestri.
Plecat spre ceruri, în Împărăţia Domnului, într-o zi de toamnă târzie, 30 noiembrie 2008, va rămâne în sufletul şi memoria cititorilor, a românilor de pretutindeni UN SPIRIT VIU al culturii şi spiritualităţii româneşti.
Un gând de pioasă amintire de la Vaslui.
Vasilica Grigoraş,

Posted on 22:54 / 0 comentarii / Read More

Destine umbrite

MARIANA GURZA – POETA CU SUFLET DE ÎNGER

Prin bunăvoinţa scriitoarei Mariana Gurza, în octombrie 2009 a intrat, cu titlu de donaţie, în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui un exemplar din cartea Destine umbrite, apărută la Editura Atticea, Timişoara, 2008.
Lecturând cartea m-am dus cu gândul la ceea ce spunea Sfântul Antonie: „Dacă vom privi cu băgare de seamă şi vom descrie, fiecare după putinţă, faptele şi mişcările sufletului nostru, ca şi cum ni le-am dezvălui unul altuia, putem fi siguri că, din ruşinea de a fi cunoscuţi în întregime, vom înceta de a mai adăposti în inimă ceva necurat.”
De obicei, trăirile şi mişcările sufleteşti le păstrăm fiecare în unghere ascunse ale minţii şi inimii noastre. Oamenii duc vieţi de tăcută disperare. Cei care au avut experienţe dintre cele mai triste pot dobândi şi manifesta compasiune, pot dărui înţelegere şi iubire. Astfel se îmbunătăţesc şi se îmbogăţesc duhovniceşte şi prind puterea şi înţelepciunea de a dezvălui amarul şi tristeţea. Acest lucru încearcă şi reuşeşte, cu măiestrie şi pioşenie, Mariana Gurza în cartea ce poartă un titlu atât de sugestiv Destine umbrite. Întâlnim aici mărturisiri şi confesiuni veridice despre fragmente din viaţa sa şi a altor semeni, umbrite de vicisitudinile istoriei, de întunericul minţii şi micimea sufletului unora sau, pur şi simplu, de încercări ale destinului. De asemenea, autoarea ne prezintă bucuria trăirii întru Hristos, într-o Românie binecuvântată de Dumnezeu, Care, după opinia sa este Român.
Spiritul cărţii Marianei Gurza lucrează pentru realizarea unui minus de durere, a unui minus de nepăsare şi egoism şi a unui plus de înduhovnicire.
Lucrarea este alcătuită din 4 capitole: I. Spiritul locului, II. România tainică, III. Feţe bisericeşti, IV. Sărbători în clepsidră.
Sensul principal al primului capitol este nevoia de identitate a fiecăruia dintre noi. Autoarea consideră că pentru a-ţi cunoaşte identitatea este nevoie de căutare, raportare şi întoarcere întotdeauna la rădăcini: „Există un mister al cerului. Un dans al norilor. Un limbaj discret fără cuvinte între mine şi restul lumii încremenite în taină. O legătură sfântă pornind de la rădăcini la cer, de la străbuni la mine, de la acel loc mirific al părinţilor mei spre sufletul meu fremătător”.
Căutarea după 1990 a propriilor rădăcini a înălţat-o spiritual. Descoperindu-şi obârşia, a căpătat şi propria-i identitate. E drept că nu a găsit răspunsuri, aşa cum şi-ar fi dorit la toate întrebările. De ce? Pentru că acestea se află în afara oricăror raţiuni, a oricărei logici umane. Însă a realizat un lucru esenţial. Descoperind-şi filonul familiei, arborele genealogic, i s-au mai potolit dorurile de tată, de moşi şi strămoşi, de neam şi a căpătat putere sfântă de a înfăptui câte ceva în memoria înaintaşilor. Neastâmpărul interior de a-l descoperi şi cunoaşte pe unchiul Vasile Plăvan - avocat, publicist, gazetar, a motivat-o să scotocească continuu prin cărţi, publicaţii periodice şi alte documente, dar să şi discute cu diferite persoane care ştiau câte ceva despre el. Descoperă astfel informaţii despre viaţa şi activitatea lui Vasile Plăvan, despre lucrările sale, despre moartea prematură la numai 49 de ani. Marele Om Vasile Plăvan a luptat pentru unirea românilor din Bucovina, vorbind şi revoltându-se pentru toate faptele privind dezrădăcinarea românilor din locul naşterii şi strămutarea pe pământul aceleeaşi ţări, dar ei fiind consideraţi străini. Mariana Gurza reuşeste să facă o restituire a memorie sale prin publicarea lucrării „Boabe de lacrimi” a unchiului său.
Al doilea capitol al cărţii este o mărturisire de credinţă şi izvor de bucurie duhovnicească: „Da, îmi iubesc ţara! Un sentiment înălţător! Îmi iubesc neamul! Îmi sunt dragi munţii, apele, pădurile şi oamenii. Avem o ţară minunată şi refuzăm să o vedem dincolo de aparenţe. Dumnezeu este Român. Aşa îl simt. Dumnezeu ne va ţine de mână aşa cum a făcut-o de ani. Nu ne va lăsa să risipim istoria, tradiţia, credinţa noastră ortodoxă”.
În acest capitol, scriitoarea aduce un „Argument” inspirat povăţuindu-ne că, numai prin „Identitate şi valoare” vom putea scrie o „Epistolă” cu „Ţara în suflet”. „Clipa sacră, în loc sacru” se întâlnesc pe „Piatra nestemată a Moldovei” şi prin „Metania Cuviosului Peon Sihastrul” vom nădăjdui să ajungem „Spre rădăcini spirituale” pentru a evita „Insomnii cu întrebări”.
Şi cum altfel ne-am putea păstra identitatea de neam, ţară, limbă, dacă nu printr-o biserică sfinţitoare şi lucrătoare. În bisericile şi mănăstirile cu adâncime de zile şi trăire, sau în cele mai nou zidite şi sfinţite, slujesc sfinţi părinţi, despre care povesteşte cu evlavie şi smerenie Mariana Gurza în capitolul „Feţe bisericeşti”. Întâlnirea autoarei cu sfinţii părinţi români (arhimandrit Arsenie Papacioc, arhimandrit Iustin Pârvu, mitropolit Antonie Plămădeală, mitropolit Nestor Vornicu, arhimandrit Ciprian Zaharia, protoiereu stavrofor Milovoi Stoin ş.a.) au sporit-o în credinţă şi iubire, iar din acestea dăruieşte la rându-i celor care vor dori să se aplece asupra cărţii domniei sale.
Şi parcă, nu ar fi atât de armonios alcătuită lucrarea Marianei Gurza, dacă nu şi-ar fi dezvăluit, în ultimul capitol al lucrării sale, trăirile duhovniceşti cu ocazia celor două mari sărbători ale creştinătăţii: Învierea Mântuitorului nostru (Sfintele Paşti) şi Naşterea Domnului Iisus Hristos (Crăciunul). Spiritul acestor sărbători la români este profund, ne îmbie la iertare şi iubire, la pregătire pentru a primi lumină în sufletele noastre şi a lumina la rându-ne. „O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde altă lumânare”. Autoarea, ea însăşi o rază de lumină gata oricând să ajungă la sufletele celor care au deschiderea de a cere şi a primi lumină.
Cartea prezintă o vizibilă armonie a sufletului său cu lumea, cu semenii, dar şi cu Dumnezeu. Proza Marianei Gurza are aceeaşi muzicalitate şi culoare ca şi poezia sa. Volumul Destine umbrite, asemenea poeziilor sale, este un cântec care mângâie şi alină sufletul, este lumina discretă care te acoperă de speranţă şi bunătate.
Lucrarea Destine umbrite nu trebuie doar citită, ci este ca o carte de rugăciune, pe care s-o ai permanent la căpătâi. Are rol mesianic, de a dechide drumuri noi, de a îndrepta pe cei rătăciţi pe calea dreaptă şi adevărată, aduce cititorului o clipă de uitare de sine, un zâmbet sau o lacrimă de înduioşare pentru suferinţele altora.
Citind cartea, putem cunoaşte sufletul autoarei. Cunoscând un suflet înălţător, putem prinde aripi pentru a ne înălţa noi înşine, pe aceeaşi cale: apropierea de Dumnezeu, sporirea în credinţă, dobândirea smereniei şi a adevăratei iubiri, a păcii inimii. Este o carte de profundă revelaţie.
Acest volum este o sinceră călătorie în spiritualitatea românilor de ieri şi de mâine, prin trăirile de azi, durabilă în timp şi spaţiu. Este este o pledoarie convingătoare pentru însuşirea şi interiorizarea adevăratelor valori umane, spirituale. Este un fel de fir al Ariadnei pentru ieşirea din imensul labirint pe care-l reprezintă viaţa noastră actuală prin care rătăcim fără noimă.
Se cuvine să spunem câteva cuvinte şi despre autoarea volumului Destine umbrite. Poetă şi scriitoare, cu 8 volume publicate, care s-au bucurat de cronici generoase bine meritate. Arta scrisului este pentru Mariana Gurza un mod de viaţă, un motiv de bucurie şi împlinire. Tematica abordată în scrierile sale se desprinde din viaţa umană dar şi din planul ceresc, iar inspiraţia este divină.
Este un fin psiholog, un „cititor” al stărilor sufleteşti ale oamenilor, „scanează” repede şi bine omul. Fire blândă şi îngăduitoare, are darul de a pătrunde în cutele cele mai ascunse ale sufletului omenesc. Un suflet bun, îngeresc de bun şi de o modestie aşa de atrăgătoare încât oricine se apropie de ea se simte prins în mrejele unui farmec nespus, aproape ireal de frumos.
Dacă o cunoşti pe Mariana Gurza, de la început îţi poţi da seama că este o persoană foarte bogată sufleteşte. În timp, cu migală, răbdare, smerenie şi multă râvnă, şi-a construit „o făbricuţă de gânduri bune”, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul. Însă ceea ce este înălţător, este faptul că aceste gânduri le oferă semenilor săi, astfel ele fiind „sămânţa” care poate rodi în mintea şi sufletul celor care o primeşte, dar este adevărat că, această rodire, depinde de „pământul” în care a ajuns. Astfel poţi învăţa de la autoarea Mariana Gurza că atât culmile cât şi văile parcurse în viaţă se află sub binecuvântarea Domnului.
Ştim cu toţii că empatia este rar întâlnită în zilele noastre. Trecem liniştiţi pe lângă oameni cu diverse nevoi, necazuri, lipsuri, cu dureri trupeşti şi sufleteşti fără să reacţionăm. De la o simplă răsfoire a cărţii, orice cititor, şi cel avizat şi cel mai puţin cunoscător al tematicii abordate, va observa empatia autoarei faţă de semeni, aceasta fiind una dintre virtuţile sale. Empatizând cu personajele reale ale cărţii, Mariana Gurza demonstrează că se cunoşte foarte bine pe sine, însă îi cunoşte şi pe ceilalţi, are capacitatea şi abilitatea de a intra în relaţie cu semenii, de a „intra în pielea lor” şi se comportă în consecinţă. Astfel nu intră cu bocancii în gândurile şi sentimentele celorlaţi, ci dimpotrivă îi ascultă, îi înţelege, îi mângâie şi în măsura în care poate îi ajută.
Pentru Mariana Gurza, nu este suficient doar să cunoască şi să emane compasiune pentru nevoile oamenilor, ci gândul bun trece la faptă. A încurajat şi ajutat tineri poeţi şi scriitori să-şi publice şi să-şi lanseze cărţile. Este implicată în activitatea filantropică a Asociaţiei „Învierea” de la Biserica din Şuşenii Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Şi exemplele ar putea continua.
Aş putea conchide că virtuţile personale le-a transferat acestei cărţi. Aşa cum te simţi în preajma Marianei Gurza, tot atât de bine te simţi şi citind cartea, în care sunt îngemănate trăiri personale, reflecţii, meditaţii, experienţe de viaţă, asigurând cititorului pacea sufletească pe care ne-o dorim cu toţii.
“Şi, Doamne, această linişte, pare luminată de toate gândurile bune, privind-o c-un surâs pe micuţa Atticea cuibărită în sufletul meu... “ încheie minunat Mariana Gurza cartea Destine umbrite.

Vasilica Grigoraş

Posted on 22:53 / 1 comentarii / Read More