joi, 31 iulie 2008

Alba Iulia : istorie

Înainte de cucerirea romană în apropierea actualului oras exista localitatea dacică Apoulon, important centru fortificat mentionat pe hărţile contemporane. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul se va numi Apulum, iar fortificaţia dacică pre-existentă va fi completată prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului dacic şi al impresionantei porţi sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate in "Traseul celor 3 cetăţi" din cartierul Cetate. La intrarea în acest complex arheologic deschis recent publicului, pot fi vazute şi ramăşiţele unor ziduri exterioare precum şi o poartă din cetatea medievală, cea in care a intrat victorios Mihai Viteazul. În Evul Mediu numele românesc al oraşului a fost deja Alba Iulia, insă în documentele timpului redactate în limba slavonă figurează drept Bălgrad (adică "Cetatea Albă").
Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenţa pe acest teritoriu şi în împrejurimile lui imediate, a unor aşezări preistorice datând din mileniul al V-lea î.C.; în partea de nord a oraşului s-a descoperit o importantă aşezare neolitică (5000-1900 î.C.), care a fost locuită de triburi de păstori şi agricultori. În numeroase puncte de pe teritoriul oraşului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveală obiecte din epoca bronzului (1700-1000 î.C.).
Demnă de menţionat este şi cetatea de pământ din epoca fierului, descoperită pe înălţimile din stânga Mureşului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia). Această cetate, datată pe la jumătatea mileniului I î.C. este fortificată cu valuri de pământ şi şanţuri, îngloband un teren de aproape 30 ha. Aici, pe cursul mijlociu al Mureşului, a fost, probabil, un centru tribal tracic de seamă. O ramură a tracilor va atinge în curând un apogeu politic, social şi economic al acestor locuri şi aceştia sunt dacii. Ei pun bazele unei aşezări puternice - Apoulon - ce se va impune mai târziu.
În jurul castrului întemeiat de romani, au luat naştere două oraşe cu numele de Colonia Aurelia Apulensis şi Colonia Nova Apulensis.
În anul 953 căpetenia maghiară Zsombor s-a botezat, luând numele de Iuliu (Gyula). Pentru a deosebi „Cetatea Albă” din Transilvania de celelalte oraşe cu acelaşi nume (ex. Alba Regală, Székesfehérvár, respectiv Belgrad, Nándorfehérvár), maghiarii au denumit cetatea de pe Mureş "Gyulafehérvár", adică „Cetatea Albă a lui Jula” (în maghiară „Gyula”). Numele a fost tradus în latină - „Alba Iulia”. Acest nume este folosit şi astăzi.
Menţionat documentar prima dată în 1097, a fost capitala principatului Transilvaniei (1542-1690), dupa ce in prima faza a depins de episcopul Transilvaniei.
La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, realizând unirea politică a celor trei ţări româneşti sub cârmuirea sa.
În secolul XVII a fost un important centru al tipăriturilor româneşti, iar locuitorii oraşului au participat la Revoluţia de la 1848-1849.
Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a fost proclamată la 1 Decembrie 1918 prin Declaraţia de la Alba Iulia.
La 15 octombrie 1922, în Alba Iulia a avut loc, la Catedrala Reîntregirii, încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti cu Ţara, sub sceptrul aceluiaşi monarh.
La 6 mai 1928 a fost organizată de Partidul Naţional-Ţărănesc, în cadrul unei vaste campanii de răsturnare a guvernului liberal, o adunare la care au participat circa 100.000 de cetăţeni.
În anul 1933 oraşul nord-italian Alessandria a donat oraşului Alba Iulia o copie a “Statuii Lupoaicei” (“Lupa Capitolina”), ca semn al moştenirii culturale latine comune. La data de 13.04.2007 a avut loc inaugurarea oficială a „Pieţei Allessandria” în Alba Iulia, în care este amplasată statuia „Lupa Capitolina”, ca simbol al înfrăţirii dintre Alba Iulia şi Alessandria.
În 1968, oraşul este declarat municipiu.
La 1 decembrie 1990, la Alba Iulia s-a sărbătorit pentru prima oară ziua naţională a României.

Sursa: www.wikipedia.org
Posted on 14:27 / 0 comentarii / Read More

Alba Iulia


Alba Iulia (denumirea românească medievală: Bălgrad, latină Apulum, maghiară Gyulafehérvár, germană Weißenburg/Karlsburg) este un municipiu, reşedinţa judeţului Alba, Transilvania, România. Are în subordine administrativă localităţile Oarda şi Pâclişa. Are o populaţie de 66.369 locuitori.
Principala zonă istorică a oraşului este Cetatea Alba Carolina, dezvoltată foarte mult de Carol al VI-lea. Habsburgii au redenumit oraşul în Karlsburg în onoarea sa. Fortăreaţa în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, a fost construită în perioada 1716-1735, dupa un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai impresionantă de acest tip din sud-estul Europei, în special datorită porţilor triumfale ce asigurau accesul, iniţial în număr de şase.
Principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificaţiei sunt: Catedrala Reîntregirii, Muzeul şi Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Closca şi Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Palatul Apor, Obeliscul,etc.
În interiorul Catedralei Reîntregirii se află două importante lucrări de artă care au scăpat de teroarea şi prigoana comunismului, reprezentand monarhia româneasca în acea perioadă, Regele Ferdinand şi Regina Maria, capetele incoronate în anul 1922 în aceasta catedrală. În interiorul Catedralei Romano-Catolice este îngropat guvernatorul Ioan de Hunedoara. Pe partea laterală stânga a Catedralei Romano-Catolice, deasupra unui vitraliu se poate vedea o interesantă poziţionare a trei capete de cal cu trei urechi, fiecare cap cu câte doua urechi, sculptură realizată şi poziţionată într-un mod interesant. În cripta catedralei se află înmormântat episcopul Áron Márton.
Catedrala romano-catolică Sf. Mihail este o remarcabilă operă de arhitectură religioasă în stil romanic. A fost construită în perioada 1247 - 1291 şi se pare că la elaborarea planurilor iniţiale a contribuit şi arhitectul francez Villard de Honnecourt.

Orase infratite cu Alba-Iulia:




Sursa: www.wikipedia.org
Posted on 14:24 / 0 comentarii / Read More

Sfânta Manastire Crasna

Manastirea este situata  la 50 km N de Ploiesti pe soseaua Ploiesti-Brasov prin Valenii de Munte-Cheia, pe raza comunei Izvoarele, fiind  construita in padure, langa paraul Crasna, la poalele muntilor Ursoaia. Inceputurile vietii monahale in tinuturile Prahova - Teleajen sunt mai putin cunoscute, mai ales pentru secolele XIV-XV. Cu toate acestea, sihastri izolati s-au nevoit in zona subcarpatica pe Valea Prahovei si a Teleajenului inca din secolul XIV, insa abia la inceputul secolului XV s-au constituit in mici comunitati monahale.  Aceasta retrasa asezare pustnicesca a luat fiinta la inceputul secolului XVIII, intemeiata probabil de cativa sihastri de la Valeni. Prima atestare documentara, un act de donatie in care se arata ca aici era un schit de calugari avand o biserica de lemn, dateaza din anul 1745. Biserica de lemn cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena", asezata intr-o poiana singuratica, era inconjurata de cateva chilii pustnicesti.
Proprietarul acestor locuri, postelnicul Dinu Constantin Potlogea, fiul preotului Radu Potlogea din Izvoarele, hotaraste zidirea actualei biserici ca biserica de mir pentru satul Bajenari, unde se refugiasera locuitorii din imprejurimi dupa 1821, din cauza navalirii turcilor. Constructia inceputa in 1824 a durat pana in 1828  cand s-a facut sfintirea bisericii si episcopul Chesarie al Buzaului a sugerat ca acesta asezare monahala sa devina schit. Primul staret a fost chiar ctitorul Constantin Potlogea, calugarit cu numele de Chesarie. Acesta doneza schitului mosia sa si a construit chilii din lemn pe care le-a populat cu calugari adusi de la Cheia, Ciolanu.

In 1836, Nicolae, singurul fiu al staretului, se calugareste cu numele de Nil monahul si doneaza si mosia lui schitului. Staretul a infiintat aici o scoala pentru copiii din satele vecine, care, in timpul cursurilor, stateau in internatul schitului pe cheltuiala acestuia. Secularizarea averilor manastiresti in 1864, face ca schitul sa decada si cei 2-3 calugari care au mai ramas l-au inchinat manastirii Cheia si i-au schimbat si numele in schitul Crasna. In 1920, cand mai avea un singur calugar, manastirea a fost jefuita de ocnasii de la Slanic. Din 1964 schitul a inceput sa se refaca, gratie staretilor Ghedeon, Galaction, si Nicodim. Biserica veche a schitului este in forma de cruce. Naosul este despartit de pronaos prin 4 coloane care sustin o arcada a boltei. Usa de la intrare in pronaos este din lemn sculptat. Catapeteasma lucrata la Viena, are o sculptura demna de admirat, acoperita cu foita de aur; sunt de admirat si cele doua icoane de Irineu Protcenco. Pridvorul inchis, mai jos decat restul constructiei, lasa impresia ca a fost adaugat mai tarziu. Nu este pictat ci varuit in alb. Are o singura turla mare pe naos. In exterior zidurile sunt simple, varuite in alb.  Acoperisul este din sindrila, pardoseala din placi de piatra. Pictura a fost facuta in 1832-1834, de un necunoscut.Clopotnita, la 40 m de biserica, este construita din caramida si piatra, acoperita cu sindrila. Gangul mai nou este pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu. Intre clopotnita si biserica este construit din piatra si caramida un frumos aghiasmatar cu un acoperis de tabla. In 1983 biserica a fost renovata, iar in 1991 s-a repictat de Ioan Chiriac prin grija Prea Fericitului Patriarh Teoctist.  Dupa revolutia din 1989, prin stradania PC staret Galaction Stanga (actualul Episcop al Alexandriei si Teleormanului), ajutat de obste si credinciosi, s-a construit un monument al eroilor pictat de Ioan si Daniela Moldoveanu, o cladire cu etaj pentru oaspeti, iar alaturi de ea o alta cladire masiva din caramida si piatra, cu doua etaje, cu chilii pentru calugari. S-a ridicat o noua biserica din caramida si beton, acoperita cu tabla. Este o constructie dubla, care are si un paraclis. Din anul 2001 schitul s-a transformat in manastire.


Sursa: www.manastirea-crasna.com  
Posted on 14:14 / 0 comentarii / Read More

Romania se pregateste pentru lansarea primului satelit

Romania va lansa, cel mai probabil la sfarsitul a acestui an sau la inceputul lui 2009, primul satelit realizat la noi in tara.
‘Pana acum, Romania a facut doar experimente stiintifice, dar ‘Goliat’ este primul satelit romanesc care va fi lansat in spatiu. In afara de faptul ca este primul satelit, important este si ca este realizat de o echipa de tineri antrenati din facultate pentru a face acest satelit si care, in acest moment, reprezinta un grup cu o capacitate tehnologica semnificativa‘, a precizat presedintele Agentiei Spatiale Romane, Marius-Ioan Piso.
Satelitul va furniza informatii stiintifice despre fluxul de micrometeoriti la nivelul orbitei joase, informatie pretioasa pentru Organizatia Natiunilor Unite - unde se discuta de multa vreme despre deseurile spatiale. De asemenea, satelitul va furniza informatii despre doza de radiatii la nivelul aceleiasi orbite joase. Satelitul romanesc va fi dotat si cu o camera de observare a Terrei, care va asigura la sol o rezolutie de aproximativ 20 de metri, ce va furniza imagini, intr-un timp ceva mai lent, ale teritoriului Romaniei.
‘Sunt foarte putini sateliti in spatiu si orice informatie este utila‘, a precizat prof. dr. Piso, precizand ca pe orbita sunt aproximativ 5.000 de obiecte cosmice operationale. ‘Ganditi-va la 5.000 de senzori amplasati pe toata suprafata globului. E foarte putin!’ - a apreciat Piso.
Lansarea satelitului va fi efectuata odata cu zborul rachetei Vega - noul lansator al Agentiei Spatiale Europene. ‘Este o racheta foarte eleganta cu patru trepte de dimensiuni ceva mai mici decat Arianne (o racheta dintr-o generatie anterioara). Cu prilejul acestui zbor se va lansa un satelit mai mare impreuna cu alti sase de dimensiuni mici. Lansarea se va efectua, probabil, pe o orbita eliptica, cu perigeul la 350 km iar apogeul la 1.200 de km, dar acest lucru nu este inca confirmat’ - a tinut sa precizeze directorul ASR.
Desi botezat ‘Goliat’ - dupa numele personajului biblic caracterizat prin dimensiunile sale impresionante - satelitul romanesc cantareste 1 kilogram si se prezinta sub forma unui cub cu latura de 10 cm. Conceptul de nano-sateliti este insa extrem de modern, el fiind posibil in urma miniaturizarii electronicii. Prof. Piso afirma ca miniaturizarea a fost impusa de exigentele razboiului rece, concretizat, intre altele si de cursa spatiala militara. ‘Prin acest sistem, accesul la spatiu este facilitat. Trebuie sa ai inteligenta si mai putin bani’ - sustine seful ASR.
Fondurile pentru acest proiect - 1.500.000 lei - au fost asigurate cu ajutorul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului prin Programul Spatial National - sectiunea Program Cercetare de Excelenta. La acest proiect trebuie adaugate si lucrarile efectuate pentru realizarea spatiilor de la sol, antene cu diametru de patru metri pentru posibilitatea de urmarire rapida, precum si asigurarea de tehnologii pentru o noua generatie de sateliti pe care partea romana se pregateste sa-i realizeze. Prof dr. Piso spune ca pentru ASR ‘investitia’ cea mai mare este formarea unor tineri specialisti in acest domeniu. ‘Problema noastra majora in domeniul spatial nu este ca nu avem bani, ci oameni’, a subliniat Piso, care a adaugat ca aceasta este prioritatea Agentiei.


Sursa: www.gandaculdecolorado.com 
Posted on 14:08 / 0 comentarii / Read More

Alpinisti romani salvati cu elicopterul pe Mont Blanc

Salvamontistii din Valle d’Aosta au recuperat cu ajutorul unui elicopter un grup de sase alpinisti români, relateaza agentia de presa Ansa. Românii au fost recuperati pe culmea Brenva, putin sub vârful Mont Blanc, la o altitudine de 4.300 de metri.

Alpinistii au plecat din localitatea Chamonix, în Franta, spre vârful Mont Blanc, de-a lungul celui mai frecventat traseu, Aiguile du Midi. Joi dupa amiaza au fost însa surprinsi de o furtuna de zapada care i-a constrâns sa înnopteze unde se aflau. Românii nu s-au pierdut cu firea si s-au refugiat în gropi scobite de ei în zapada.

Cei care au dat alarma salvamontistilor din Courmayeur au fost jandarmii din Chamonix.

Alpinistii au fost transportati la Courmayeur, într-un oras situat pe cealalta parte a muntelui, în Italia. Starea de sanatate a alpinistilor este buna, unul singur primind îngrijiri medicale pentru o conjuctivita.


 Sursa: www.realitateadinitalia.com
Posted on 13:59 / 0 comentarii / Read More

Romania va deschide trei noi consulate diplomatice in Italia

Statul roman va infinta trei noi consulate in Italia, la Bologna, Cosenza si Trieste, un altul la Cracovia, in Polonia si doua in Spania, la Bilbao si Ciudad Real, presedintele Traian Basescu semnand miercuri decretele in acest sens, potrivit unui comunicat remis NewsIn de catre Administratia Prezidentiala.
Seful statului a semnat, miercuri, decretele privind infiintarea Consulatului General al Romaniei la Cosenza si Bologna, in Italia, precum si un decret privind schimbarea rangului Agentiei Consulare a Romaniei la Trieste in Consulat General.
Romanii vor avea un nou Consulat General si la Cracovia, in Polonia, potrivit unui alt decret prezidential.
De altfel, dupa decretul dat saptamana trecuta, care viza infiintarea unui nou consulat la Zaragoza, miercuri, seful statului a semnat decrete pentru infiintarea a doi noua consulate in Spania, la Bilbao si Ciudad Real.
Guvernul Romaniei a decis sa aloce, la finele lunii mai, 6,5 milioane de euro pentru reforma consulara si reorganizarea Ministerului Afacerilor Externe.
Pana la sfarsitul acestui an urmau sa fie deschise trei noi consulate generale la Bilbao, Bologna si Cosenza, doua noi consulate in Ciudad Real si Zaragoza si noua birouri consulare, la Almeria, Bari, Cagliari, Genova, Padova, Rimini, Trento, Venetia, Verona.


Sursa: www.realitateadinitalia.com 
Posted on 13:56 / 0 comentarii / Read More

„O discriminare rusinoasa"

Reprezentantii asociatilor românilor din Italia sunt si ei nemultumiti de numarul mic de parlamentari, considerând decizia „o discriminare rusinoasa" facuta chiar de tara-mama.

Simona C. Farcas, presedinte IRFI (Italia Romania Futuro Insieme) si viitor candidat la un post de parlamentar al diasporei, are o viziune dura asupra subiectului: românii din Italia sunt acum discriminati si de România.

„În calitatea mea de viitor candidat pentru Parlamentul României spun ca este o discriminare rusinoasa. În Italia suntem deja discriminati pentru ca suntem români, iar acum suntem discriminati si de tara noastra.

Românii care muncesc în strainatate trimit în tara miliarde de euro, sustin economia nationala, dar li se aloca doar patru deputati si doi senatori. Este rusinos de putin si ei trebuie sa-si dea seama ca nu mai sunt stapâni în tara lor. Trebuie sa ne unim fortele pentru a schimba acest raport", afirma Farcas. 





Sursa: www.realitateadinitalia.com
Posted on 13:53 / 0 comentarii / Read More

Mai multe asociatii de romani din diaspora cer sa voteze in noiembrie

Federatia Asociatiilor Romane din Europa (FARE) a trimis o scrisoare deschisa presedintelul Traian Basescu si ministrului Afacerilor Externe, Lazar Comanescu. Presedintele FARE, Daniel Tecu, le-a propus presedintelui si ministrului sa ia masurile de rigoare pentru ca toti cetatenii romani din diaspora sa poata vota.

"Ultimele declaratii ale autoritatilor din Romania, conform carora numarul romanilor din diaspora care vor vota este in jur de 190.000, ne-au facut sa intelegem ca daca nimic nu se va schimba pana la alegeri, romanii aflati in afara tarii nu isi vor putea exercita dreptul la vot", a declarat Tecu, citat de editia electronica de luni a cotidianului Adevarul.

In aceeasi scrisoare, presedintele FARE a propus doua solutii pentru remedierea acestei probleme.

Una dintre ele este ca Ministerul de Interne din Romania sa se puna urgent in contact cu Ministerele de Interne din tarile in care exista comunitati de romani si sa ceara datele acestora, dupa care romanii sa fie inscrisi pe listele electorale.

De asemenea, a propus crearea unor centre de inscriere in registrul electoral in toate zonele cu un numar mare de romani si desfasurarea unei campanii de informare pentru ca toti cei care vor dori sa voteze sa se poata inscrie in acest registru.

"Nu intelegem de ce in momentul in care s-a facut noua lege electorala in Romania, nu s-a tinut cont de miile de romani din diaspora, al caror vot ar putea fi decisiv in alegeri", mai sustine presedintele FARE.


Sursa: www.realitateadinitalia.com
Posted on 13:48 / 1 comentarii / Read More
 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact