Corul Harisma : Iubite-voi Doamne

Harisma Man Choir activated between 1995 and 2004. Based in Bucharest and Constanta, Romania, they traveled all over the world with very well appreciated performances. Their repertoire included romanian orthodox chants as well as folk and classical songs. We hope you enjoyed their beautiful performance.

Preluare de pe youtube.com

Posted on 14:57 / 0 comentarii / Read More

Pilda samarineanului milostiv

 “Caci daca iubiti doar pe cei ce va iubesc si faceti bine numai celor ce va fac bine, ce rasplata puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. (Luca 6, 32-33)

"Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea."

Duminica a 25-a după Rusalii

(Pilda samarineanului milostiv)
Lc. 10, 25-37

Suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune

Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu fată de oameni

Preacuvioşi părinţi, iubiţi credincioşi,
Sunt cunoscute tuturor cuvintele de la slujbe:
„ Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu care eşti binecuvântat, împreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
„ Că al Tău este a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

Sunt cuvinte de preamărire a lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare, pentru iubirea lui faţă de noi, sunt cuvinte care ne încredinţează de bunătatea lui Dumnezeu, de aceea noi cerem cu încredere mila lui Dumnezeu când zicem “Doamne Miluieşte!”. La rugăciunile de dezlegare pe care le rostesc preoţii, se afirmă şi că mila lui Dumnezeu este tot atât de mare cât de mare este mărirea lui Dumnezeu şi zicem că „precum este mărirea Ta aşa este şi mila
Ta”.

Toate ale lui Dumnezeu, precum Dumnezeu însuşi, sunt nemărginite şi El este nemărginit. Avem încredinţarea aceasta că Dumnezeu, Care a trimis pe Fiul Său să se jertfească şi să sufere pentru mântuirea noastră, pentru ca lumea să aibă viaţă, a făcut aceasta din iubire. Atât de mare este iubirea Lui încât pe Unul-Născut, Fiul Său, L-a dat pentru noi, ca toţi cei ce cred în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, scrie că dacă Dumnezeu L-a dat pe Fiul său pentru noi oare nu ne va da toate împreună cu El? (Rom. 8, 32)
Sfânta Liturghie, în întregimea ei, este o arătare a milei lui Dumnezeu către oameni. Preotul spune, vorbind cu Dumnezeu: „Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de înălţarea la cer, de şederea cea de-a dreapta, de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire. Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate “.

Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim jertfa Mântuitorului, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim învierea Domnului nostru Iisus Hristos - pentru că învierea se întemeiază pe jertfă - şi mai pomenim mila lui Dumnezeu şi când pomenim înălţarea la ceruri şi şederea de-a dreapta Tatălui şi cea de-a doua venire. Toate s-au făcut şi se vor face pentru binele nostru sufletesc.

Pomenim mila lui Dumnezeu când pomenim de întruparea Mântuitorului, venirea în lume, Naşterea din Preasfânta Fecioară Măria, pentru că toate s-au făcut din iubire şi toate sunt cuprinse în Crucea Mântuitorului care este Faţa lui Dumnezeu îndreaptă către lume, pentru că pomeneşte iubirea lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,
E bine să ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, la Părintele ceresc cel bun, mai bun decât părinţii noştri cei pământeşti, în cartea proorocului Isaia, găsim cuvântul lui Dumnezeu prin proorocul Isaia:
“Oare va uita mama pe copiii săi, oare nu-i va fi milă de fiu pântecelui ei şi chiar dacă mama va uita pe fiii săi, Eu nu te voi uita pe tine”.

Mila lui Dumnezeu faţă de noi ne obligă să avem milă fată de alţii

Toate acestea şi altele ca acestea, iubiţi credincioşi, ne aduc în faţa lui Dumnezeu cu înţelegerea că mila lui Dumnezeu ne este dată nouă tuturor, dar mila lui Dumnezeu faţă de noi ne îndatorează ca şi noi să avem milă faţă de oameni. A zis Domnul Hristos “Milă voiesc, iar nu jertfă” (ML 9,13 şi 12,7). Cuvântul este din proorocul Osea. Domnul Hristos 1-a adus în conştiinţa credincioşilor, a fost însemnat în Sfânta Evanghelie şi-1 găsim în 2 locuri: în Evanghelia de la Matei,« milă voiesc…, duceţi-vă şi vă întrebaţi ce înseamnă „milă voiesc, iar nu jertfa”».

Deci, vreau să fiţi milostivi unii cu alţii, nu vreau să-mi aduceţi jertfe de animale! Mila voastră este jertfa cea adevărată, mila faţă de oameni, mila faţă de cei ce au trebuinţă de ajutorul vostru, angajarea oamenilor cu bunăvoinţă. La aceasta ne îndeamnă Domnul nostru Iisus Hristos când ne recomandă pe samarineanul milostiv.

Duminica trecută, din cele citite din Sfânta Evanghelie, la Sfânta Liturghie, a fost pomenit un om nemilostiv, un om bogat care nu dădea, care nu avea bunăvoinţă faţă de cei lipsiţi. Şi am aflat din Sfânta Evanghelie - aceea cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv - că bogatul nemilostiv s-a dus în iad. Dumnezeu vrea ca noi să fim milostivi şi să fim milostivi cum a fost samarineanul milostiv.

S-a citit astăzi la Sfânta Liturghie despre un om pe care Domnul Hristos ni-1 recomandă şi nouă, ca să facem şi noi la fel ca el. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege: “Du-te şi fă şi tu asemenea “, fa şi tu la fel. Astfel, Domnul Hristos a vorbit şi cu noi - care citim Evanghelia, spunându-ne să fim la fel ca samarineanul milostiv.

Ce a făcut samarineanul milostiv? Din pilda cu samarineanul milostiv aflăm că în timp ce doi oameni, un preot şi un levit (oameni de la care s-ar fi aşteptat toţi să fie mai binevoitori), au trecut cu nepăsare pe lângă un om care avea trebuinţă de ajutor pentru că a fost prădat de tâlhari şi bătut, fiind lăsat aproape mort, pe marginea drumului, mai la urmă, a trecut şi un om care făcea parte dintr-un popor hulit, dintr-un popor nebăgat în seamă, dintr-un popor dispreţuit, samarinenii. Domnul Hristos ni-1 arată pe acela că a fost milostiv şi nu s-a mulţumit numai să privească la necazul omului, cum au făcut cei doi care au trecut mai departe cu nepăsare, ci el s-a apropiat nu ca să privească si să facă un reportaj despre asta, ci ca să se încredinţeze de starea omului şi să vadă ce poate face pentru el.

Noi ştim din Sfânta Evanghelie, în legătură cu înmulţirea pâinilor, înainte de a-i sătura Domnul Hristos pe cei mulţi care erau acolo şi aveau trebuinţă de hrană, că ucenicii Domnului Hristos au zis: “Dă drumul mulţimilor să se ducă prin sate să-şi cumpere de mâncare, că aici e loc pustiu şi ceasul este spre seară ” (Mt. 14,15). Domnul Hristos le spusese un cuvânt veşnic pe care nu 1-a auzit samarineanul milostiv: “N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce ” (Mt. 14,16).

Cu asta Domnul Hristos i-a obligat pe ucenicii săi să rămână cu luare aminte la necazurile oamenilor şi să intervină ei, nu să-i lase să se descurce, cum s-ar zice: «Lasă, că s-or descurca ei cumva!». întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare în legătură cu orice om care ne vine în faţă este: “Ce pot face eu pentru omul acesta care-mi vine în faţă şi pe care de fapt nu întâmplarea, ci Dumnezeu mi l-a trimis în faţă? ”

Ce a făcut samarineanul milostiv? A încercat să-1 ajute pe acela din prinosul lui şi anume, întâi i-a legat rănile, punând pe ele untdelemn şi vin, pe care, bineînţeles, le avea cu el; de ce le-a luat nu ştim, dar, ştim că le-a întrebuinţat pentru binele celui căzut în suferinţă. După ce i-a legat rănile, l-a pus pe animalul său, asta înseamnă că i-a oferit ceva din comoditatea lui, în înţelesul că el a trebuit să meargă pe jos.

Dacă cel care avea trebuinţă să fie transportat nu putea să meargă pe jos, a mers el. Apoi l-a dus la o casă de oaspeţi, a purtat grijă de el, nu a pus pe alţii să aibă grijă, iar dimineaţa i-a dat gazdei doi dinari şi i-a spus să aibă grijă de el şi daca va cheltui mai mult: „ Când mă întorc eu îţi voi plăti şi ce vei mai cheltui în plus ” (Lc. 10,35). S-a dus şi şi-a găsit de treabă, n-a stat lângă el până 1-a văzut vindecat! De ce? Pentru că el n-a plecat să vindece oameni, să ajute oameni, a plecat cu un rost, cu o treabă, s-a dus undeva, unde era pornit să meargă. Şi după aceea Domnul Hristos 1-a întrebat pe învăţătorul de lege: “Au trecut trei pe lângă omul acela, care a fost aproapele lui? “. învăţătorul de lege a spus: „ Cel care a avut grijă de el ” Şi atunci Domnul Hristos a zis: “Du-te şi fă şi tu la fel!” (Le. 10,37), ca samarineanul milostiv.

Iubiţi credincioşi,
E bine să ştim că Domnul Hristos cere de la noi să fim şi noi ca samarineanul milostiv, adică să dăm ceva din prinosul nostru, pentru că samarineanul milostiv a dat din prinosul lui, a dat ceva din comoditatea lui, a dat ceva din averea lui, a dat ceva din osteneala lui, în înţelesul că a purtat grijă de omul acela şi după aceea s-a dus mai departe. Domnul Hristos a zis către învăţătorul de lege „ Fă şi tu la fel!”, adică dă şi tu din prinos.

Domnul Hristos a dat ca pildă şi o femeie văduvă, o văduvă care a dat doi bani, a pus doi bani în vistieria templului şi Domnul Hristos a spus că femeia a dat mai mult decât toţi bogătaşii care au dat mult, pentru că ea a dat tot, a dat nu din prinos, ci din lipsa ei a dat. Şi atunci cum stăm?

S-ar putea ca Domnul Hristos, după ce a dat ca exemplu pe samarineanul milostiv, să ne judece că n-am făcut ca femeia care a dat doi bani nu din prisos, ci din lipsă şi să ne ceară să dăm din ceea ce nu avem sau din ceea ce avem foarte puţin? Desigur, dacă iei drept pildă pe Samarineanul milostiv, înseamnă că Domnul Hristos ne cere să dăm întâi şi întâi din prinos. Dar să dăm, să fim preocupaţi de binele altuia, să dăm ceea ce putem să dăm şi nu se ştie dacă nu vom putea da şi mai mult cu vremea, pentru că Sfântul Marcu Ascetul zice: “Fă binele de care îţi aduci aminte, şi cel de care nu-ţi aduci aminte ţi se va descoperi ţie “.

Prin urmare, dacă faci binele pe care îl poţi face, vei ajunge să faci şi mai mult bine, dar dacă nu faci nici cât ai putea să faci din prisos, din comoditate, din ceea ce ai mai mult decât alţii, n-o să ajungi niciodată să faci ceea ce a făcut femeia aceea văduvă, în orice caz nu începem cu femeia care a dat doi bani, ci începem cu samarineanul milostiv care a dat din prisosul lui.

Iubiţi credincioşi,
Domnul Hristos arată în pilda aceasta cu samarineanul milostiv că trebuie să fim şi noi milostivi, şi de aceea a spus-o, ca exemplu de iubire faţă de aproapele. Să ajuţi, să fii binevoitor, să faci ceva, să fi interesat, să nu te gândeşti ce pot face alţii, ci să te gândeşti ce trebuie să faci tu, ce ai puterea să faci în condiţiile tale.
Bineînţeles că dacă un singur om ar face lucrul acesta, s-ar putea să acopere multe necazuri, multe lipsuri. Dacă oamenii se unesc şi fiecare e un samarinean milostiv, atunci foarte mult s-ar putea interveni spre binele altora şi mai ales dacă lucrul acesta s-ar face în mod susţinut. Dacă faci o dată în viaţă un bine şi apoi te gândeşti la binele acela şi alt bine nu mai faci, nu-i destul, în orice caz nu eşti un samarinean milostiv.

Fereşte-te de rău şi fă binele

Iubiţi credincioşi,
Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. “Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Mt.7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva pozitiv, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. “Fereşte-te de rău şi fă binele “, zice psalmistul în programul pe care 1-a cuprins el în psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fa binele “. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „ Fereşte-te de rău “? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.

Suntem chemaţi, suntem zidiţi de Dumnezeu spre fapte bune; la Judecata de Apoi vom fi întrebaţi de fapte pe care le-am făcut sau pe care nu le-am făcut şi dacă citim al 25-lea capitol din Sfânta Evanghelie de la Matei în partea de la sfârşit, de la versetul 40 şi mai încolo, vedem că Domnul Hristos, vorbind despre Judecata de Apoi, a spus că cei care n-au făcut bine vor fi osândiţi. Nu apare că vor fi osândiţi cu cei care au făcut rău, deşi şi aceia vor fi osândiţi, vor fi osândiţi şi aceia ce nu au făcut bine după puterea lor. Cum trupul fără suflet este mort şi credinţa fără faptă bună este moartă.

Citim din Filocalie, din vol. X de pildă, din cuvintele Sfanţului Isaac Şirul, despre oamenii care au inimă care arde pentru toată făptura, despre oamenii care sunt milostivi şi faţă de duşmani şi faţă de vrăjmaşii adevărului şi faţă de animalele cele târâtoare şi faţă de vrăjmaşi, de diavoli, faţă de toată lumea, au o inimă revărsătoare, o inimă care arde pentru toată făptura. Faţă de ce spune Sfântul Isaac Şirul, ceea ce ne cere Domnul nostru Iisus Hristos, e foarte puţin: să facem din prisos. Nu ne spune să facem cu inimă arzătoare, pentru că n-avem inimă arzătoare. Cine poate spune că a ajuns la măsurile acelea pe care le are în vedere Sfântul Isaac Şirul? Nu poate spune nimeni lucrul acesta, nici măcar unul dintre câţi sunt aici nu poate spune că are inimă arzătoare şi binevoitoare şi că este frământat pentru binele altora şi angajat şi îşi dă toată puterea ca să se împlinească binele din lumea aceasta.

Dar Domnul Hristos nu ne cere asta, sigur că este un dar de la Dumnezeu şi ar fi bine să ajungem la măsura asta, dar nu putem să ajungem la măsura asta dacă nu facem câte ne cere Domnul Hristos, măcar atât cât a făcut samarineanul milostiv; nici la măsurile văduvei care a dat din lipsa ei nu ajungem, dacă nu dăm prisosul nostru.

Iubiţi credincioşi,
Domnul Hristos ne recomandă în Sfânta Evanghelie şi pe alţii, haideţi să ne gândim la sutaşul din Capernaum de care s-a minunat Domnul Hristos, haideţi să ne gândim la femeia canaaneancă, pentru care a zis Domnul Hristos: “O femeie, mare este credinţa ta!”. Haideţi să ne gândim la tânărul cel bogat care, deşi nu urma Domnului Hristos, totuşi avea lucruri mai mari decât avem noi. Când Domnul Hristos i-a înşirat poruncile pe care trebuie să le împlinească el răspunde: “Da pe astea le-am împlinit” şi atunci Domnul Hristos, ni se spune în Sfânta Evanghelie de la Marcu (cap. 10): “A privit la tânărul cel bogat şi i-a fost drag de el”.

Noi să ajungem ca samarineanul milostiv pe care ni-1 recomandă Domnul Hristos pentru mila lui; să avem virtuţile sutaşului, credinţa, nădejdea, dragostea şi smerenia; credinţa femeii canaanence; să ajungem să împlinim poruncile ca tânărul cel bogat chiar dacă nu ajungem să ne lepădăm de toate, cum de fapt nu s-a lepădat nici el. Cel puţin nu ni se spune în Sfânta Evanghelie că s-ar fi lepădat ci numai că a avut piedică, dar nu se poate să nu-i fi răsplătit Domnul Hristos partea ce i se cuvenea lui câtă vreme i-a fost drag Domnului Hristos de el. Să dea Dumnezeu să fim şi noi nişte samarineni milostivi. Amin!

Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian

Fișier audio: predica  duminica a 25-a dupa Rusalii (Părintele Galeriu)

Resurse: www.credo.ro , www.voscreasna.com

 

Posted on 14:42 / 0 comentarii / Read More

Slujba de pomenire a Ieroschimonahului Daniil Sandu Tudor, la Schitul Inaltarea Sfintei Cruci din Aiud

La Schitul Inaltarea Sfintei Cruci de la Aiud, luni 17 noiembrie 2008, de la ora 10.00, se va oficia Sfanta Liturghie si in continuare slujba parastasului pentru Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, trecut la Domnul in urma cu 46 de ani in temnita comunista de la Aiud, ca marturisitor al credintei drepslavitoare.

Tot acolo va avea loc si lansarea cartii cu titlu "Din temnite spre sinaxare", carte care a aparut la Editura Egumenita din Galati, cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Justinian, Episcopul Maramuresului si Satmarului.

Volumul este tiparit intru pomenirea sfintilor din inchisorile comuniste. Rostul sau este de a atrage atentia crestinilor romani despre valoarea jertfei inaintasilor lor. Textele sunt variate, de la conferinte si predici pana la poezii si rugaciuni catre noii marturisitori.
www.crestinortodox.ro

Posted on 02:12 / 0 comentarii / Read More

I.P.S. Parinte Iona, noul Mitropolit de Washington si New York si Primat al Bisericii Ortodoxe din America (OCA)

I.P.S. Parinte Iona, noul Mitropolit de Washington si New York si Primat al Bisericii Ortodoxe din America (OCA)

Pe data de 12 noiembrie a.c., in cadrul celui de-al XV-lea Congres al Bisericii Ortodoxe din America, Preasfintitul Parinte Iona (Jonah), episcop de Fort Worth, a fost ales in demnitatea de Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe din America.

Preafericirea Sa, ca si laic, James Paffhausen, s-a nascut in Chicago, fiind botezat in Biserica Episcopala din America. S-a convertit la credinta ortodoxa in anul 1978, in timp ce era student la San Diego, University of California. Mai apoi a urmat Facultatea de Teologie "Sf. Vladimir" din New-York si un Master in Teologie Dogmatica absolvit in 1988. Ulterior, a lucrat un an in cadrul Patriarhiei Moscovei, la Departamentul de Publicatii.

Preafericirea Sa a fost hirotonit ca diacon si preot in anul 1994, iar in 1995 s-a calugarit la Manastirea "Sf. Tikhon" din South Canaan (PA), primind numele de Iona (Jonah).

Reintors in California, parintele Iona a suplinit o serie de misiuni, ulterior intemeind o manastire sub patronajul Sf. Ioan de Shanghai si San Francisco (Maximovici). Conducand aceasta manastire, parintele Iona a continuat marturisirea credintei ortodoxe, infiintand o seama de misiuni, cum ar fi: cele din Merced, Sonora, Chico, Eureka, Redding, Susanville etc.

In primavara anului 2008, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe din America i-a conferit Parintelui Iona demnitatea de arhimandrit, acordandu-i responsabilitatea de episcop-vicar si cancelar al Diocezei de Sud.

Alegerea sa propriu-zisa in treapta de episcop a avut loc pe data de 4 septembrie a.c., in cadrul unei intruniri extraordinare a episcopatului Bisericii Ortodoxe din America.

Hirotonirea Parintelui Arhimandrit Iona in treapta de episcop a avut loc pe data de 1 noiembrie a.c., in catedrala Sf. Serafim din Dallas (Texas).

Mitropolitul Iona va fi instalat in demnitatea de primat al Bisericii Ortodoxe din America de catre membrii Sf. Sinod al acestei Biserici, la catedrala Sf. Nicolae din Washington DC, pe data de 28 decembrie 2008.

Mentionam faptul ca Biserica Ortodoxa din America a fost recunoscuta ca Biserica autocefala in mod unilateral de catre Patriarhia Moscovei, nefiind recunoscuta ca atare de catre Patriarhia Ecumenica si celelalte Biserici surori. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxa din America intretine relatii de amicitie cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, mitropolitul Iona fiind deja felicitat de catre numerosi Intaistatatori pentru alegerea sa in aceasta demnitate. Amintim faptul ca Episcopia de la Vatra Romaneasca, pastorita de I.P.S. Parinte Nathaniel Pop, face inca parte din Biserica Ortodoxa a Americii, purtand totodata un dialog intens in vederea ajungerii de facto la acea formula de "autonomie maximala", impreuna cu Arhiepiscopia romaneasca de la Chicago, si a intrarii astfel in relatie canonica cu Patriarhia Romana.

Dr. Stefan TOMA

Preluare de pe www.crestinortodox.ro

Posted on 01:55 / 0 comentarii / Read More

Apel către românii din diaspora

Comunitatea romana din Suedia, intrunita in mare parte in Asociatia Fratia, face apel la romanii cu suflet, pentru sprijinirea unui proiect romanesc in Stockholm.


Asociatia noastra a reusit sa obtina din partea statului suedez 9000 m.p. de teren, in capitala Suediei, pentru realizarea proiectului construirii unei noi biserici, cu arhitectura traditional-romaneasca si cu specific ortodox, o biserica reprezentativa in capitala Suediei, in contextul in care toate celelalte Biserici Ortodoxe Surori dispun de biserici proprii, cele mai multe dintre ele ridicate din temelii, pe cand parohiile romanesti din Stockholm sunt nevoite sa-si desfasoare programul liturgic in spatii improvizate sau inchiriate de la Biserica Luteran-Evanghelica. Proiectul este aprobat de catre Guvernul Suediei si declarat de primarul orasului Stockholm drept unic in Scandinavia si in Europa. Proiectul este conceput in stil arhitectural maramuresean, de arhitectul roman Dorel Cordos din Sighetu Marmatiei, cel care a conceput si faimosul complex al Manastirii Barsana, si are urmatoarele functiuni: Biserica din lemn cu hramul "Nasterea Maicii Domnului" la subsol, Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", un foisor pentru slujbele din perioada de vara, o Casa de Cultura, gradinita pentru copii, scoala de duminica, muzeu, casa mamei si copilului, sali de conferinte, camere de oaspeti etc. Pe harta turistica suedeza complexul va purta denumirea "Asezamantul romanesc Sfanta Maria". Biserica de lemn este construita de parintele Ion Pop si echipa sa de mesteri din Poienile Izei, Maramures, si urmeaza sa fie transportata si amplasata in complexul mentionat, dorindu-se ca acest sfant locas sa devina si Catedrala nou infiintatei Episcopii Ortodoxe Romane a Europei de Nord.
Este un proiect inedit, care se afla in faza definitiva si a obtinut toate aprobarile necesare pentru inceperea lucrarilor, insa toate aceste demersuri au presupus cheltuieli care se ridica acum la 170.000 euro si pe care nu le putem acoperi. Daca nu se vor putea achita acesti bani, se poate pierde acest proiect si teren in care s-a investit atat de mult si care s-a dorit sa devina o adevarata vatra a demnitatii, culturii si spiritualitatii noastre romanesti in Scandinavia.
Statul suedez ne-a oferit posibilitatea ca in Suedia romanii sa poata avea un colt din Romania, sa se poata ruga in limba lor si sa ajute confratii aflati in dificultate. Cu nadejdea ca veti fi sensibili la rugamintea noastra si veti fi alaturi de fratii de neam din Stockholm pentru ridicarea bisericii, cerem sprijin financiar pentru a duce la bun sfarsit aceasta nobila lucrare.
Va multumim in Hristos Domnul, va transmitem sanatate si cele mai calde urari de tot binele.

Persoane de contact:
* ELENA BORCA, presedinta Asociatiei "Fratia" din Stockholm
* Preot paroh GHEORGHE BORCA, parohia ortodoxa romana "Adormirea Maicii Domnului", Bredang Stockholm
Adresa:
* Rumansk-Svenska Kulturforeningen Fratia, c/o Rumansk Ortodoxa Kyrkan, Box: 2072; 127 02 Skarholmen, Sweden. Numarul de cont international IBAN/ SE 13800008327990323 79365, BIC/ SWIFT SWEDSESS. Adresa de banca: Swedbanken AB; Box: 52; 121 21 Johanneshov - Sweden
* Rumansk-Svenska Kulturforeningen Fratia, Bredangsvagen 260, Box: 2072, Nr. de organizare: 802401-2190, PG: 107 64 68 - 6, BG: 5923 - 7941, Bankens IBAN Kontonummer SE 1380000832799 032379365, BIC/ SWIFT adress SWEDSESS, Swedbanken AB Box: 52, 121 21 Johanneshov - Sweden

 Preluare din Formula-AS
Mai multe detalii despre Biserica Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” la adresa www.stmaria.se .

Posted on 01:13 / 0 comentarii / Read More

Biserici Ortodoxe românești - Australia

Sydney - Biserica Sf. Maria
64 Linthorn Ave., Enfield South, NSW 2133
Adresa Web: Biserica Sf Maria
Preot: Rev. Dr. Doru Costache

BISERICA ORTODOXA ROMANA SF APOSTOLI PETRU SI PAVEL DIN MELBOURNE
Parohia & Biserica Sf. Petru & Pavel
61-63 Queensberry St., Carlton, VIC 3053
Preot: Dumitru Coman
Phone : (03) 9663 5120
Mobile: 0408 591 014

BISERICA ORTODOXA ROMANA SF DUMITRU DIN BRISBANE
Parohia & Biserica Sf. Dimitrie
37 Brisbane Rd., Riverview, QLD, 4303
Preot: Ion Constantinescu
Phone : (07) 3391 3335 

BISERICA ORTODOXA ROMANA SF NICOLAE DIN ADELAIDE 
Biserica Sf. Nicolae
9 Gilbert St., Ovingham, SA 5082
Preot: Viorel Stoica
Mobile: 0422 584 798

BISERICA ORTODOXA ROMANA SF TREIME DIN PERTH  
Parohia Biserica Sf. Treime
Unit 8 Koondoola Plaza
Burbridge Avenue
Koondoola WA 6064
Preot: Doru Bucur
Mobile: 0421 405 305 

Informații preluate de pe site-ul crez.org

Posted on 01:02 / 0 comentarii / Read More

Postul Crăciunului

   Joi s-a lăsat sec pentru Postul Crăciunului, ce "are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie ( Sf. Filip); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte, iar postul începe în miercurea sau vinerea respectivă ( aşa cum este cazul anul acesta – 2008).
 Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al naşterii Domnului. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului ( Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră.
   Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi la fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 ( sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.
Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, pot fi mâncate preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică în perioada 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie ( Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie ( Sf. Varvara), 5 decembrie ( Sf. Sava), 6 decembrie ( Sf. Nicolae), 9 decembrie ( Zămislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie ( Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie ( Sf. Ignatie Teoforul). În afară de dezlegare la peşte, în zilele menţionate pot fi consumate şi vin şi ulei. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie.
   Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile." (Preluare de pe site-ul basilica.ro)
   Odată cu începerea postului, în așteptarea Nașterii Domnului, în bisericile ortodoxe se cântă colinde. Probabil această perioada a anului este cea mai dificilă pentru cei ce se află departe de familii si de țara lor, de obiceiurile si tradițiile românești. Pentru ca biserica este cea care a pastrat si perpetuat de-a lungul timpului tradițiile și cultura românilor, doxologie.blogspot.com va pune la dispozitia cititorilor săi liste cu bisericile ortodoxe românești din tările ce au adoptat, permanent sau temporar, români.

  

Posted on 22:25 / 0 comentarii / Read More

Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (VI)

„Marea s-ar face valuri si n-ar avea absolut nici o miscare, ci apa s-ar putrezi si s-ar bahui, daca temperatura ei ar fi pretutindeni egala; omenirea ar putrezi in coruptie, specula si pornocratie, daca n-ar exista intre popoare deosebiri de cultura si mai cu seama deosebiri de viata“ – am citat din Mihai Eminescu.

Am dat nas in nas cu actualitatea acestei opinii cu putina vreme in urma, cand am urcat in Bucovina pentru a vizita „bisericile cu pictura murala din nordul Moldovei, din prima jumatate a secolului al XVI-lea“ – aceasta este denumirea „de catalog“ a bisericilor pictate din Bucovina, asezaminte aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre mai multele astfel de lacasuri din zona, pe lista UNESCO se regasesc cele de la Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava (biserica cu hramul Sfantul Gheorghe a Manastirii Sfantul Ioan cel Nou), Probota, Voronet si Humor. Intrupari exceptionale ale „deosebirilor de cultura si de viata“, bisericile numite sunt repere ale ortodoxiei si, o parte dintre ele, cele mai cunoscute, repere ale pelerinajului turistic. Bunaoara, Voronetul, Humorul si Moldovita sunt realmente asaltate de turisti (majoritatea straini, atrasi tocmai de „deosebirile“ mai inainte amintite). Dintr-un pagubos si psihanalizabil reflex de raportare la „capra vecinului“, multe dintre materialele promotionale referitoare la Voronet vorbesc despre acesta numindu-l „Capela Sixtina a Estului“. Or, tocmai unicitatea si originalitatea sunt calitatile care-i atrag pe turisti la Voronet, nicidecum asemanarea (oricum fortata) cu Capela Sixtina. Istoria, cultura si traditiile, tot ceea ce naste si confera identitate (nationala), „s-ar putrezi si s-ar bahui“ precum marea cea fara de miscare in absenta diferentelor specifice.
Spuneam ca unele dintre bisericile de patrimoniu sunt (lucru bun, acesta) ultravizitate. Sunt insa si unele a caror notorietate nu a reusit inca sa le egaleze frumusetea: Arbore, Probota, Patrauti. Voi zabovi putin la subiectul Patrauti pentru ca aici nimeni nu are cum sa ajunga din intamplare. Ca sa ajungi la Patrauti, trebuie sa vrei sa ajungi acolo. Cum ajungi? Iei o harta oarecare si cauti localitatea: o gasesti la cca 10 km N-V de Suceava. De ce sa te duci la Patrauti? Iata un motiv: pentru a-l cunoaste pe tanarul preot paroh Gabriel Herea, cel care impreuna cu sotia sa, Anca, trudeste la ridicarea renumelui Patrautilor la locul cuvenit. Biserica din localitate a fost inaltata de Stefan cel Mare la anul 1487 si avea menirea de biserica a unei manastiri de maici, manastire in care urmau sa fie ingrijiti ranitii din razboaie. In sine, biserica este o bijuterie de mici dimensiuni (este cea mai mica dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare). Pictura exterioara este realizata doar pe peretele de vest (intrarea in biserica). Interiorul e impodobit cu o splendida, bogata si originala pictura, la a carei restaurare se lucreaza de ani buni si va mai dura inca. Pe cat de pretentioasa este tehnica picturii in fresca (aici n-ai voie sa gresesti, pentru ca orice tusa gresita nu mai poate fi corectata), pe atat de pretentioasa si de costisitoare este restaurarea aceleiasi picturi. Reteta este, totusi, simpla: e nevoie de mesteri iscusiti, de timp si de bani. Mesteri sunt, timp este de la Dumnezeu, cu banii e o problema. Care nu-l descurajeaza, insa, pe preotul Gabriel Herea.
Putinii vizitatori care ajung la Patrauti sunt „luati in primire“ de Anca, sotia parintelui Herea, care stie si spune cu har, in mai multe limbi, dupa cum e nevoie, povestea bisericii. In interior, schele de lemn imbraca inca peretii. De la an la an, insa, parintele Herea priveste cum schela coboara – initial ea era ridicata pana in varful turlei; acum se mai inalta doar pe vreo trei niveluri. La iesirea din biserica mi-a atras atentia o cladire pe care scria Museum. Era casa parohiala, al carei parter a fost transformat in muzeu prin osteneala aceluiasi parinte Herea. De ce? Din respect pentru faptul ca acea cladire a reprezentat un model de locuire a preotului in mijlocul comunitatii pe care o slujeste si pentru ca a constituit un punct de reper in randul membrilor Miscarii Arboroasa, miscare nationala a romanilor din Bucovina in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Planurile parintelui Herea nu se opresc aici: „Ne propunem ca pe viitor sa construim in gradina casei parohiale un centru socio-cultural care va facilita accesul studentilor in istoria artei la monumentele din nordul Moldovei.“ Mergeti de vedeti singuri ca, la Patrauti, „Omul sfinteste locul“ nu-i doar o vorba goala.

Acest material a fost realizat de:
Lucian Vasilescu (documentare, text, fotografii), Adrian Stoicoviciu (fotografii), Pedro PalamarNorthfoto (fotografii), Andrei Michailov (art director), Marian Simon (viziune grafica), Catalina Grosu (prelucrare imagine).
Multumiri speciale pentru sprijinul acordat la documentarea acestui fotoreportraj familiei Larisa si Mihai Nicorescu (pensiunea La Gorita din Vama, Suceava – tel. 0742/ 090.195).

(fotografii),

Sursa: www.descopera.ro

Posted on 01:16 / 0 comentarii / Read More

Pelerinaj la taramul inceputului

Daca pornesti din Bucuresti si mergi catre vest vreo 400 de kilometri, ajungi la poalele Muntilor Retezat, acolo unde s-au petrecut lucrurile datorita carora a aparut familia de cuvinte roman, romanesc, Romania.

O pereche castigatoare: infrangere – victorie. Infrangerea dacilor, victoria romanilor, urmata de o colonizare inteleapta, apoi de retragerea trupelor Imperiului Roman. Restul este ceea ce suntem astazi.

Castelul Corvinilor de la Hunedoara a fost construit la mai bine de o mie de ani de la retragerea romana si este un unicat – singurul castel medieval – in peisajul monumentelor istorice din Romania (castelul Bran din Brasov fiind considerat mai degraba o fortareata). Cel mai important membru al neamului Corvinilor, Iancu de Hunedoara (Ioan Corvin), voievod al Transilvaniei, are in palmares o victorie impotriva turcilor condusi de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

In curtea interioara a castelului se gaseste o fantana adanca de peste 30 de metri, despre care se spune ca ar fi fost sapata de trei prizonieri turci, carora li s-ar fi promis ca, atunci cand vor da de apa, vor fi sloboziti. Aceeasi legenda spune ca, desi au terminat de sapat fantana, turcii n-au sfarsit-o bine.

Densus. O mica si linistita asezare, locul de obarsie al familiei de carturari a Densusienilor (Nicolae – istoric, Aron – poet si critic literar, Ovid – poet, istoric si critic literar). Aici, in Densus, preot paroh este acum parintele Alexandru Gherghel. Biserica in care sfintia-sa slujeste are, probabil, cea mai interesanta poveste dintre lacasurile de cult ortodoxe din Romania. Istorici de prestigiu nu au reusit sa se puna de acord asupra datei la care a fost ctitorit asezamantul: unii plaseaza anul constructiei undeva intre secolele IV-VI, altii dau drept cert anul 1300.

Turnul temnita al castelului Corvinilor este un loc in care nu te simti prea confortabil nici chiar in calitate de vizitator Misterioasa biserica din Densus nu-si va dezvalui, probabil, niciodata taina. Pictura murala (foto stanga) ne poarta inapoi in timp cu sase sute de ani. Povestirile parintelui paroh Alexandru Gherghel sunt la fel de fascinante ca biserica insasi.

Fascinanta constructie incorporeaza masive pietre cu inscriptii in limba latina, ceea ce incurca si mai mult lucrurile: a fost biserica, la origine, un templu roman, convertit la menirea actuala o data cu acceptarea crestinismului de catre Imperiu? Este biserica din Densus construita din elemente de piatra aduse aici din vechea capitala a Daciei Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa?

Nimeni nu stie raspunsul exact la aceste intrebari, fapt care sporeste farmecul, si asa coplesitor, al constructiei. Un lucru este cert: pictura interioara dateaza de la anul 1443 si a fost executata de zugravul de biserici Stefan; asa sta scris sub una dintre ferestrele altarului. Aici, la Densus, as vrea sa zabovim putin asupra unui amanunt: in 2003, pictura interioara, atata cata mai ramasese, intrase in faza finala de descompunere si era pe cale a se desprinde de pe pereti. 

Sursa: www.descopera.ro

Posted on 01:28 / 0 comentarii / Read More

Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (V)

Ansamblul de asezari si fortificatii din Masivul Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei, majoritatea concentrate in bazinul raului Gradistea, afluent al Muresului. Aici gasim, pe o suprafata de aproximativ 200 km2, numeroase ziduri de piatra care compun sistemul fortificatiilor dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.

Intinzandu-se la poalele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt uimitoare in egala masura pentru vizitatorul intamplator si pentru expertul in arheologie, impresionand prin amplasamentul bine gandit, prin varietatea formelor si prin caracterul monumental. Cele mai multe constructii civile, fiind realizate din materiale perisabile, nu au supravietuit, astfel incat o persoana neavizata cu greu isi poate imagina acum configuratia si numarul lor. Altele insa, construite integral sau partial din blocuri de piatra, s-au conservat indeajuns de bine ca sa poata oferi un indiciu asupra maretiei lor de odinioara. In Masivul Sureanu predomina sisturile cristaline – roca friabila si dificil de fasonat –, astfel incat calcarul pentru constructiile din zona cetatilor dacice a fost exploatat si adus, cale de zeci de kilometri, de pe Dealul Magura, situat la est de Calan, iar andezitul din cariera de la Bejan, Deva.

Aceste vestigii dacice, unice in Europa si chiar in toata lumea antica, prezinta asemanari izbitoare cu alte situri din intreaga Dacie preromana. Ele depun marturie despre o civilizatie infloritoare, superioara in multe privinte celor dezvoltate de alte popoare europene din Antichitate in regiunile din afara Imperiului Roman. La toate cetatile gasim combinate sistemele de fortificatii traditionale (val, palisada) cu cele din piatra fasonata. Acestea din urma, inspirate din lumea elenistica, au fost ridicate, incepand cu mijlocul secolului I i.Hr., cu participarea mesterilor veniti din orasele grecesti de pe tarmul vestic al Marii Negre, fapt demonstrat si de literele/grupurile de litere grecesti inscriptionate pe unele blocuri. Zidul elenistic consta din doua paramente de blocuri de calcar fasonate cu grija, care alternau cu blocuri dispuse transversal (butise) pe directia paramentului. Spatiul dintre cele doua siruri de blocuri se umplea cu emplecton (piatra si pamant maruntite) bine batut. Pentru a se evita eventualele impingeri laterale pana la perfecta tasare a emplectonului, in blocuri se sapau jgheaburi in „coada de randunica“, unde se asezau capetele unor barne din lemn care uneau cele doua paramente. Zidul dacic (Murus Dacicus) reproduce zidul elenistic, exceptand insa butisele. Cetatile dacice au in preajma sanctuare ridicate din piatra si lemn. Au fost identificate doua tipuri de astfel de edificii de cult: circulare si rectangulare. Materialul utilizat a fost adus si in acest caz de la Magura Calanului si Bejan.

Cercetarile arheologice au scos la lumina asezari civile, gospodarii, ateliere de mai multe feluri, drumuri ce strabat culmile muntilor si traverseaza cursuri de apa, apeducte din teracota, sisteme de canalizare, rezervoare de apa, spatii sacre, fortificatii impunatoare – de la cele traditionale, facute din lemn si valuri de pamant, la fortarete puternice, imprejmuite de ziduri din piatra de calcar. In toate aceste situri a fost descoperita o mare cantitate de material arheologic extrem de divers: ceramica, unelte si obiecte de metal, arme, obiecte de bronz si sticla, monede, piese confectionate din metale pretioase etc. Teritoriul pe care s-a ridicat capitala dacilor a fost locuit sporadic si inainte de sfarsitul secolului al II-lea i.Hr., cele mai vechi descoperiri (facute in pestera de la Cioclovina) datand din perioada Paleoliticului Superior. Apoi, cateva mii de ani mai tarziu, s-a stabilit in zona o comunitate a primilor indoeuropeni, purtatorii Culturii Cotofeni si stramosii tracilor.

Dintre triburile trace, ramura nordica, aceea a daco-getilor, s-a individualizat prin cateva particularitati de limba si prin credinta in nemurire, configurand o uniune tribala localizata pe cursul mijlociu al Muresului. Pe la sfarsitul secolului al II-lea i.Hr. si inceputul veacului urmator, centrul formatiunii se afla in cetatea de la Costesti-Cetatuie si isi tragea vigoarea economica, deci implicit puterea politica si militara, din manoasa Vale a Muresului, cu terenurile ei agricole excelente, din Muntii Metaliferi, cu zacamintele lor aurifere, si din Masivul Sureanu, bogat in minereuri feroase. Ajuns la conducere candva inainte de anul 82 i.Hr., Burebista a reusit sa adune sub sceptrul sau majoritatea uniunilor tribale daco-gete si sa intemeieze un regat intins de la Muntii Balcani pana in Carpatii Padurosi si din Moravia (in Cehia de astazi) pana pe malul Niprului, la Boristene si Olbia. Tot Burebista a inglobat in regatul sau mai vechile fortificatii si a construit altele. Ele vegheau principalele drumuri comerciale ale Daciei si le inchideau pe acelea care traversau Carpatii. Opera de fortificare a fost continuata de urmasii lui Burebista, astfel incat, intr-un interval de doua secole, regatul dac a fost inzestrat cu aproape 100 de fortarete, dintre care 91 functionau inca si in vremea lui Decebal.

In timpul domniei lui Burebista (circa 82-44 i.Hr.) Deceneu, marele preot si colaboratorul apropiat al regelui, si-a avut resedinta pe muntele sfant al dacilor, Kogaion, unde a fost intemeiata Sarmizegetusa. Cu toate ca vasta stapanire a lui Burebista s-a fragmentat mai intai in patru, apoi in cinci parti, nucleul regatului cu centrul in Muntii Orastiei a dainuit. De acolo a pornit si ultima unificare a daco-getilor, opera a predecesorilor lui Diurpaneus, supranumit Decebal – nume cu care a si ramas in istorie. La moartea lui Burebista, conducerea a preluat-o Deceneu si tot el a mutat capitala de la Costesti-Cetatuie la Sarmizegetusa Regia, pe muntele sfant. De atunci incolo – sau cel mai tarziu de pe vremea lui Comosicus, urmasul lui Deceneu –, regii dacilor au cumulat cele trei puteri supreme in stat: politica, militara si religioasa, situatie care s-a perpetuat si pe timpul lui Decebal.

Dupa primul razboi cu Traian, desfasurat in anii 101-102, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, pe care insa in anii 103-104 le-a refacut, iar pe unele chiar le-a dezvoltat. In timpul celui de-al doilea razboi cu Traian, 105-106, si imediat dupa acesta, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani, cu exceptia Sarmizegetusei. In aceasta din urma a ramas o garnizoana romana care mai intai a reparat stricaciunile pricinuite zidului pe perioada asediului, dupa care a extins cetatea la dimensiunile la care o cunoastem azi. Garnizoana – un detasament al Legiunii a IV-a, Flavia Felix – a ramas cantonata aici pe toata durata domniei lui Traian.Vestigiile cetatilor dacice le sunt cunoscute localnicilor din vremuri imemoriale, dupa cum o indica si frecventa toponimelor: Cetate, Cetatuie, Blidaru, Gradiste, dar au ajuns la cunostinta carturarilor cu interes pentru istorie abia mai tarziu. Cea mai veche mentiune scrisa dateaza din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, cand este remarcata existenta unui oras – cu fundamente la vedere si cu ziduri din piatra – situat in munte, nu departe de Orastie.

Dupa alte veacuri de tacere, descoperirea unor monede de aur, prin 1784-1785 si mai ales dupa anul 1802, a atras atentia autoritatilor, eveniment urmat, in anii 1837 si 1847, de vizitarea unora dintre ruine de catre invatati. Ca urmare, la inceputul secolului XX, Gabor Téglas afirma ca la Gradistea Muncelului a fost ultimul loc de refugiu al lui Decebal. Sapaturile sistematice, conduse de arheologi de profesie, au inceput insa abia in anul 1924, sub bagheta profesorului Dimitrie Mihail Teodorescu, de la Universitatea din Cluj. De atunci, cu intreruperi variabile, ele au continuat sub conducerea lui Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu si Ioan Glodariu, asa incat astazi se cunoaste amplasarea tuturor vestigiilor importante, chiar daca ele nu au fost inca cercetate in totalitate. Ruinele cetatilor dacice probeaza existenta unei economii infloritoare, bazata pe utilizarea larga a uneltelor din fier si pe schimburi active, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman. Sistemul de aparare a capitalei dacice a fost cea mai puternica si una dintre cele mai sofisticate structuri defensive ale statului dac.

Zona cetatilor a fost, atat in primul (101-102) cat si in al doilea (105-106) razboi cu Imperiul Roman, teatrul unor crancene batalii. Numai cunoscand puterea economica a Daciei si iscusita folosire in lupta a obstacolelor naturale oferite de terenul muntos abrupt si a impresionantului sistem de fortificatii, putem gasi o explicatie pentru durata operatiunilor militare si pentru rezistenta prelungita a poporului dac in fata invadatorilor. Studierea siturilor si vestigiilor arheologice poate contura o imagine obiectiva a nivelului atins de civilizatia dacilor in timpul confruntarilor cu romanii si ofera posibilitatea compararii lui cu acela atins de alte popoare europene in acel moment. Valorificarea turistica si stiintifica a ansamblului cetatilor dacice impune clarificarea statutului lor juridic, o buna administrare a acestora, precum si realizarea unor obiective esentiale in domeniile infrastructurii, extinderii cercetarii arheologice si conservarii/restaurarii vestigiilor pe baza unui program etatizat de lunga durata.
Text: Dr. Adriana Pescaru, cercetator stiintific gr. I si arheolog expert
Foto: Eugen Pescaru

Sursa: www.descopera.ro

Posted on 01:11 / 0 comentarii / Read More