Postul Crăciunului

   Joi s-a lăsat sec pentru Postul Crăciunului, ce "are 40 de zile, începând la data de 15 noiembrie şi se încheie pe 24 decembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie ( Sf. Filip); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte, iar postul începe în miercurea sau vinerea respectivă ( aşa cum este cazul anul acesta – 2008).
 Postul Crăciunului a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui Praznic al naşterii Domnului. El ne aminteşte de patriarhii şi drepţii Vechiului Testament şi de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Legea Decalogului ( Cele 10 porunci), scrisă de Dumnezeu pe table de piatră.
   Ca vechime, primele menţiuni legate de practicarea Postului Crăciunului provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. La început, creştinii nu posteau toţi la fel şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Sinodul local din Constantinopol ţinut la anul 1166 ( sub patriarhul Luca Chrysoverghi) a uniformizat durata postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.
Din punct de vedere al alimentaţiei, este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Astfel, pot fi mâncate preparate din peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică în perioada 21 noiembrie şi 20 decembrie inclusiv, pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie ( Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie ( Sf. Varvara), 5 decembrie ( Sf. Sava), 6 decembrie ( Sf. Nicolae), 9 decembrie ( Zămislirea Sfintei Fecioarei Maria), 18 decembrie ( Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie ( Sf. Ignatie Teoforul). În afară de dezlegare la peşte, în zilele menţionate pot fi consumate şi vin şi ulei. Abia după aceste 40 de zile de post şi rugăciune, creştinii se pot bucura pe deplin de Naşterea Domnului, de pe 25 decembrie.
   Ultima zi a postului Crăciunului ( 24 decembrie) este numită şi ajunul Crăciunului şi este o zi în care se obişnuieşte a se ţine un post ceva mai aspru decât în celelalte zile." (Preluare de pe site-ul basilica.ro)
   Odată cu începerea postului, în așteptarea Nașterii Domnului, în bisericile ortodoxe se cântă colinde. Probabil această perioada a anului este cea mai dificilă pentru cei ce se află departe de familii si de țara lor, de obiceiurile si tradițiile românești. Pentru ca biserica este cea care a pastrat si perpetuat de-a lungul timpului tradițiile și cultura românilor, doxologie.blogspot.com va pune la dispozitia cititorilor săi liste cu bisericile ortodoxe românești din tările ce au adoptat, permanent sau temporar, români.

  

Posted on 22:25 / 0 comentarii / Read More

Bijuterii ale Romaniei in Patrimoniul UNESCO (VI)

„Marea s-ar face valuri si n-ar avea absolut nici o miscare, ci apa s-ar putrezi si s-ar bahui, daca temperatura ei ar fi pretutindeni egala; omenirea ar putrezi in coruptie, specula si pornocratie, daca n-ar exista intre popoare deosebiri de cultura si mai cu seama deosebiri de viata“ – am citat din Mihai Eminescu.

Am dat nas in nas cu actualitatea acestei opinii cu putina vreme in urma, cand am urcat in Bucovina pentru a vizita „bisericile cu pictura murala din nordul Moldovei, din prima jumatate a secolului al XVI-lea“ – aceasta este denumirea „de catalog“ a bisericilor pictate din Bucovina, asezaminte aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre mai multele astfel de lacasuri din zona, pe lista UNESCO se regasesc cele de la Moldovita, Arbore, Patrauti, Suceava (biserica cu hramul Sfantul Gheorghe a Manastirii Sfantul Ioan cel Nou), Probota, Voronet si Humor. Intrupari exceptionale ale „deosebirilor de cultura si de viata“, bisericile numite sunt repere ale ortodoxiei si, o parte dintre ele, cele mai cunoscute, repere ale pelerinajului turistic. Bunaoara, Voronetul, Humorul si Moldovita sunt realmente asaltate de turisti (majoritatea straini, atrasi tocmai de „deosebirile“ mai inainte amintite). Dintr-un pagubos si psihanalizabil reflex de raportare la „capra vecinului“, multe dintre materialele promotionale referitoare la Voronet vorbesc despre acesta numindu-l „Capela Sixtina a Estului“. Or, tocmai unicitatea si originalitatea sunt calitatile care-i atrag pe turisti la Voronet, nicidecum asemanarea (oricum fortata) cu Capela Sixtina. Istoria, cultura si traditiile, tot ceea ce naste si confera identitate (nationala), „s-ar putrezi si s-ar bahui“ precum marea cea fara de miscare in absenta diferentelor specifice.
Spuneam ca unele dintre bisericile de patrimoniu sunt (lucru bun, acesta) ultravizitate. Sunt insa si unele a caror notorietate nu a reusit inca sa le egaleze frumusetea: Arbore, Probota, Patrauti. Voi zabovi putin la subiectul Patrauti pentru ca aici nimeni nu are cum sa ajunga din intamplare. Ca sa ajungi la Patrauti, trebuie sa vrei sa ajungi acolo. Cum ajungi? Iei o harta oarecare si cauti localitatea: o gasesti la cca 10 km N-V de Suceava. De ce sa te duci la Patrauti? Iata un motiv: pentru a-l cunoaste pe tanarul preot paroh Gabriel Herea, cel care impreuna cu sotia sa, Anca, trudeste la ridicarea renumelui Patrautilor la locul cuvenit. Biserica din localitate a fost inaltata de Stefan cel Mare la anul 1487 si avea menirea de biserica a unei manastiri de maici, manastire in care urmau sa fie ingrijiti ranitii din razboaie. In sine, biserica este o bijuterie de mici dimensiuni (este cea mai mica dintre ctitoriile lui Stefan cel Mare). Pictura exterioara este realizata doar pe peretele de vest (intrarea in biserica). Interiorul e impodobit cu o splendida, bogata si originala pictura, la a carei restaurare se lucreaza de ani buni si va mai dura inca. Pe cat de pretentioasa este tehnica picturii in fresca (aici n-ai voie sa gresesti, pentru ca orice tusa gresita nu mai poate fi corectata), pe atat de pretentioasa si de costisitoare este restaurarea aceleiasi picturi. Reteta este, totusi, simpla: e nevoie de mesteri iscusiti, de timp si de bani. Mesteri sunt, timp este de la Dumnezeu, cu banii e o problema. Care nu-l descurajeaza, insa, pe preotul Gabriel Herea.
Putinii vizitatori care ajung la Patrauti sunt „luati in primire“ de Anca, sotia parintelui Herea, care stie si spune cu har, in mai multe limbi, dupa cum e nevoie, povestea bisericii. In interior, schele de lemn imbraca inca peretii. De la an la an, insa, parintele Herea priveste cum schela coboara – initial ea era ridicata pana in varful turlei; acum se mai inalta doar pe vreo trei niveluri. La iesirea din biserica mi-a atras atentia o cladire pe care scria Museum. Era casa parohiala, al carei parter a fost transformat in muzeu prin osteneala aceluiasi parinte Herea. De ce? Din respect pentru faptul ca acea cladire a reprezentat un model de locuire a preotului in mijlocul comunitatii pe care o slujeste si pentru ca a constituit un punct de reper in randul membrilor Miscarii Arboroasa, miscare nationala a romanilor din Bucovina in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Planurile parintelui Herea nu se opresc aici: „Ne propunem ca pe viitor sa construim in gradina casei parohiale un centru socio-cultural care va facilita accesul studentilor in istoria artei la monumentele din nordul Moldovei.“ Mergeti de vedeti singuri ca, la Patrauti, „Omul sfinteste locul“ nu-i doar o vorba goala.

Acest material a fost realizat de:
Lucian Vasilescu (documentare, text, fotografii), Adrian Stoicoviciu (fotografii), Pedro PalamarNorthfoto (fotografii), Andrei Michailov (art director), Marian Simon (viziune grafica), Catalina Grosu (prelucrare imagine).
Multumiri speciale pentru sprijinul acordat la documentarea acestui fotoreportraj familiei Larisa si Mihai Nicorescu (pensiunea La Gorita din Vama, Suceava – tel. 0742/ 090.195).

(fotografii),

Sursa: www.descopera.ro

Posted on 01:16 / 0 comentarii / Read More