duminică, 7 decembrie 2008

Sfânta Muceniță Filofteia de la Argeș


In calendarul sfinteniei crestine, la 7 decembrie este pomenita Sfanta Mucenita Filofteia, ale carei moaste se gasesc de sapte veacuri la Curtea de Arges. Dupa anumite stiri privitoare la viata ei, aflam ca s-a nascut pe la inceputul veacului al XIII-lea in orasul Tarnovo, care pe atunci era capitala "“imperiului romano-bulgar"” intemeiat si condus o vreme de fratii Petru si Asan, romani de neam. i s-a dat din botez numele “Filofteia”, care in greceste inseamna “iubitoarea de Dumnezeu”, lucru pe care il va dovedi cu fapta in cursul scurtei sale vieti pamantesti. Se spune ca si mama viitoarei sfinte era romanca de neam, din sudul Dunarii si o femeie foarte evlavioasa. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproapele, faptele de milostenie, rugaciunile si postul si alte virtuti care trebuie sa impodobeasca sufletul unui adevarat crestin. Fiind copila inca, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mama, ramanand astfel orfana. Cu incredere in Dumnezeu, a ramas in casa parinteasca, respectand toate cele ce invatase de la mama ei, traind mai mult pentru Hristos si pentru cei aflati in suferinta.

Dar dupa o vreme tatal ei s-a recasatorit, luandu-si o femeie cu o viata cu totul diferita de cea a primei sale sotii. Era firesc atunci ca aceasta femeie sa n-o iubeasca pe Filofteia, obisnuita cu rugaciunea, cu postul si cu mila fata de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multa ura impotriva acesteia, mai ales cand se ducea la biserica sau cand se ruga si facea fapte de milostenie. In acelasi timp, cauta sa intarate si pe tatal blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocara, bataile si muncile la care o punea tatal si mai ales mama ei vitrega, n-au putut s-o abata de la virtutile care ii impodobeau sufetul, mai ales de la faptele milosteniei. In inima ei se intiparisera cuvintele Mantuitorului: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecata: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine” (Matei 25, 34-36). Intre altele, de multe ori cand ducea mancare tatalui ei la camp, o parte din ea o dadea unor oameni saraci. Intr-una din zile, pe cand avea 12 ani, acesta a urmarit-o ca sa vada ce face cu mancarea pe care trebuia sa i-o aduca la camp. Incredintandu-se ca o dadea celor lipsiti, s-a infuriat atat de tare, incat a scos securea pe care o purta la brau si a aruncat-o asupra fetei. A ranit-o grav la un picior, incat dupa putina vreme si-a dat sufletul in mana Ziditorului a toata faptura.

Nevrednicul tata, inspaimantat de uciderea propriei sale copile, a incercat sa-i ridice trupul spre a-l inmormanta. Dar Dumnezeu a ingreuiat in asa fel cinstitul ei trup, incat nici tatal ucigas, nici alti oameni n-au putut sa-l ridice. Ingrozit, a alergat la arhiepiscopul cetatii Tarnovo, istorisindu-i toate cele intamplate. Acesta, impreuna cu mai marii cetatii, cu preoti, calugari si multime de credinciosi, s-au indreptat spre locul in care se afla trupul neinsufletit al tinerei Filofteia. Toti s-au incredintat ca erau in fata unei minuni dumnezeiesti. Ierarhii si preotii aflati acolo, au savarsit slujba prohodirii ei, dupa care au incercat sa-i ridice cinstitul trup, spre a-l duce in catedrala arhiepiscopala din Tarnovo. Nici de data aceasta cinstitul ei trup n-a putut fi ridicat. Au inteles ca Filofteia putea fi socotita acum ca o adevarata mucenita a lui Hristos si ca ea insasi nu voia sa fie dusa in cetatea Tarnovo. Sinaxarul ei arata ca sfintii slujitori au inceput sa spuna numele unor orase, biserici si manastiri din dreapta si stanga Dunarii, spre a vedea daca nu se usureaza trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Cand s-a rostit numele orasului Curtea de Arges, deodata trupul s-a usurat si a putut sa fie ridicat. a fost instiintat de indata domnitorul roman de la Arges de dorinta sfintei Filofteia, ca cinstitul ei trup sa fie adus in tara sa. A fost intampinat la Dunare de domnitor, ierarhi, preoti, calugari si credinciosi, cu rugaciuni, cantari duhovnicesti, lumanari si tamaie. Sicriul cu trupul ei a fost dus apoi la Curtea de Arges.

Sursa: www.crestinism-ortodox.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.

 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact