Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei s-a intalnit miercuri, 4 februarie, la sediul episcopiei de la Roma (via Ardeatina, nr. 1741), in cadrul Adunarii Eparhiale, dupa ce cu o zi inainte s-a desfasurat intrunirea Consiliului Eparhial, transmite Romanian Global News care citeaza Basilica.
Ordinea de zi va cuprinde: analizarea Raportului de activitate al Eparhiei, pe anul 2008 (Prezentarea rapoartelor Sectoarelor Eparhiale), aprobarea Bilantului bugetar pe anul 2008 si a Planului financiar pe anul 2009, ale Centrului Eparhial, completarea numarului legal al membrilor mireni in Consiliul Eparhial si in Adunarea Eparhiala, ca urmare a trecerii in randul clerului a unora dintre acestia, recomandari pastoral-misionare si administrative, diverse.
Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei face parte din Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, Mitropolie cu statut de autonomie din partea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Ea are sediul la Roma si are jurisdictie canonica peste toti credinciosii ortodocsi romani si moldoveni de limba romaneasca aflati pe teritoriul intregii Italii.
Infiintarea Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei a fost determinata de hotararea Adunarii extraordinare a clerului din Italia (Gavedo, 8 mai 2007) si a fost aprobata de catre Adunarea Mitropolitana (Limours, 1 iunie 2007) si, mai apoi, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (Bucuresti, 21 iunie 2007). Astfel, Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei intrunit la Paris in data de 19 februarie 2008, l-a desemnat drept unic candidat la scaunul de episcop al amintitei episcopii pe Preasfintitul Siluan (Șpan), la acea vreme, Episcop Vicar pentru Italia al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta sa de lucru din 5 martie 2008, l-a ales pe Preasfintitul Siluan ca cel dintai Episcop al nou infiintatei Episcopii Ortodoxe Romane a Italiei.
Preasfintitul Episcop Siluan a fost inscaunat de catre Inaltpreasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Iosif (Pop) al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale inconjurat de un sobor de arhierei veniti din Romania, America si Franta, la Praznicul Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan de-Dumnezeu-cuvantatorul si al Cuviosului Arsenie cel Mare, joi, 8 mai 2008, in biserica "Sant Anastasio" a Parohiei Ortodoxe Romane "Sfantul Antonie cel Mare" din orasul Lucca. La eveniment au asistat numerosi invitati de seama din Romania si Italia precum si un numar mare de credinciosi.
Episcopia este organizata in 90 de parohii, grupate in zece Protopopiate, si trei manastiri.
miercuri, 4 februarie 2009
Intrunirea Consiliului Eparhial si a Adunarii Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei
Etichete:
biserica ortodoxa italia,
romani ortodocsi italia
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.