joi, 20 noiembrie 2008

35 de ani de la înfiinţarea Catedralei, Parohiei şi Comunităţii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Montreal – Canada

În perioada 21–23 noiembrie 2008, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va participa, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la festivităţile prilejuite de împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea Catedralei, Parohiei şi Comunităţii Sfântul Ioan Botezătorul din Montreal – Canada.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu al Ardealului va transmite următorul mesaj de felicitare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române:


„Că deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos” (Col. 2, 5).
Trăim în aceste zile o bucurie nespusă, un popas duhovnicesc de comuniune şi înălţare sufletească prilejuit de împlinirea a 35 de ani de la înfiinţarea Catedralei „Sfântul Ioan Botezătorul”, a Parohiei şi a Comunităţii româneşti din Montreal.
În acest răstimp care s-a scurs de la oficierea primei Sfinte Liturghii de către PC Pr. Protopop George Chişcă (23 decembrie 1973), cronica Bisericii Ortodoxe Române din Montreal s-a îmbogăţit, pe durata celor treizeci şi cinci de ani, cu vistieria cea bogată a lucrării acestor ani binecuvântaţi. În acest sens, aduc mărturie frumoasele realizări între care un loc de frunte îl ocupă sfântul locaş de închinare – catedrala - în care, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am fost personal pentru a ne închina şi a oficia Sfânta Liturghie cu prilejul manifestărilor desfăşurate aici, în zilele de 13 - 17 mai 1999, când se împlineau 25 de ani de la înfiinţarea parohiei şi 21 de ani de la târnosirea cea mare ca delegat al vrednicului de pomenire Patriarhul Teoctist.
De-a lungul anilor, Parohia Ortodoxă Română din Montreal a fost gazdă primitoare pentru ierarhi şi delegaţi ai Bisericii Ortodoxe Române, bucurându-se de ospitalitatea pe care românii din Canada ştiu să o manifeste aşa cum se cuvine.
Temelia vieţii creştine este împărtăşirea credincioşilor cu Hristos Cel euharistic şi comuniunea cu fraţii de acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă, care se realizează în mod deplin în Biserică.
Poporul nostru binecredincios s-a străduit neîncetat de-a lungul istoriei sale să-şi păstreze identitatea şi să promoveze credinţa nealterată primită de la Mântuitorul Hristos şi Sfinţii Apostoli. De aceea, este foarte necesar să participăm activ la viaţa Bisericii şi să cultivăm credinţa în Dumnezeu, identitatea creştină şi românească. Cu alte cuvinte, trebuie să intensificăm
viaţa spirituală a comunităţilor noastre creştine, şi să participăm la lucrarea misionară a Bisericii. Nu este de ajuns să ne rugăm singuri acasă, ci trebuie să ne rugăm în biserică, pentru că cel ce este creştin trăieşte în Biserică, în comuniune spirituală cu toţi creştinii, aşa cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel zicând „voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28), iar Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că „numele Bisericii nu arată separarea, ci arată unirea şi împreuna glăsuire în simfonie”.
1
1 Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia I la Epistola I către Corinteni, Bucureşti, 1908, pp. 66-67. Astăzi trebuie să luptăm ca să biruim ispita mare a însingurării, a individualismului egoist din familie şi societate, pentru a trăi bucuria comuniunii frăţeşti. În numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Vă felicităm pe toţi pentru toată fapta cea bună şi pentru fidelitatea faţă de valorile Ortodoxiei româneşti, pentru relaţiile frăţeşti cu alte Biserici Ortodoxe surori şi cu alte comunităţi creştine, pentru respectul faţă de valorile Canadei, iar pentru ca bucuria să sporească la acest moment aniversar, am delegat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, ca să aducă mesajul şi binecuvântarea Noastră şi preţuirea Bisericii Mame, credincioşilor comunităţii româneşti din Montreal, la cea de-a 35-a aniversare de la înfiinţarea acesteia. Preamilostivul Dumnezeu să binecuvinteze pe toţi cei ce participă la această sărbătoare şi să vă înmulţească roadele lucrării duhovniceşti spre folosul Ortodoxiei pe continentul american şi întărirea comuniunii tuturor românilor credincioşi. Cu aceste gânduri, rugăm pe Hristos Domnul să vă ocrotească şi să vă dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor în toată fapta cea bună. Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare,
† D A N I E L Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Puteți vizita site-ul Catedralei Ortodoxe - Sfântul Ioan Botezătorul din Montreal - Canada, la adresa www.bor-montreal.ca
Sursa: www.basilica.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.

 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact