luni, 16 februarie 2009

Nou început de misiune pentru românii ortodocşi din Buenos Aires

Românii ortodocşi din Buenos Aires, Argentina, au trăit o mare bucurie: prima Sf. Liturghie săvârşită de către Părintele Iconom Stavrofor Vasile-Ioan Tivadar, nou numit preot paroh al Parohiei Ortodoxe Române Sf. Apostol Andrei din Buenos Aires, transmite Romanian Global News.


Acest eveniment este rezultatul dorinţei românilor ortodocşi de a păstra şi perpetua străvechea credinţă ortodoxă şi pe pământ sud-american. În acest scop, un grup de credincioşi români în frunte cu domnul Sergiu Ionescu, preşedintele Asociaţiei Creştine Ortodoxe Române din Argentina, domnul Vasile Gheorghiu, preşedintele asociaţiei România-Argentina şi domnul ambasador Ion Vâlcu, au făcut demersurile necesare pentru înfiinţarea unei parohii ortodoxe româneşti în Buenos Aires.

În Argentina sunt stabilite aproximativ 10.000 de persoane de origine română, majoritatea fiind concentrate în Buenos-Aires, iar în grupuri mai mici în Mendoza, La Plata, Cordoba şi Rosario. Mare parte dintre ei dispun de o pregătire profesională superioară, fiind ingineri, profesori, istorici, ocupând poziţii relevante în viaţa economică şi politică din Argentina. În marea lor majoritatea, aceştia participă la promovarea tradiţiilor naţionale, culturale şi istorice româneşti.

Emigraţia română din Argentina poate fi împărţită în mai multe grupe: emigraţia economică, stabilită înaintea primului război mondial şi în perioada interbelică; emigraţia politică, stabilită după al doilea război mondial ca urmare a instalării regimului comunist în România; emigraţia de după 1989, când românii au putut călători liber în lume.

În decursul timpului, în Buenos Aires au fost săvârşite slujbe ortodoxe de către preoţi români, unii emigranţi, alţii invitaţi din SUA, Brazilia, Venezuela şi România. Amintim câteva nume: Pr. Panaghiţă, Pr. Useriu, Pr. Ariciuc, Pr. Lefter, Pr. Teoharie, Pr. Costică Popa, Pr. Mircea Uţă. Dar începutul formal al unei parohii ortodoxe româneşti a avut loc în data de 14 decembrie 2008, urmare a binecuvântării IPS Arhiepiscop Nicolae şi a aprobării Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi din 2 decembrie 2008.

"Cu ajutorul lui Dumnezeu, azi cand se implinesc 2 luni de slujire, noua parohie îşi lansează site-ul oficial, www.borba08.ilive.ro, ce cuprinde informații folositoare pentru toți cei care doresc să cunoască mai bine viaţa bisericească si pământeasca a ortodoxiei românești din Buenos Aires - Argentina. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această realizare și să reverse harul Său asupra realizatorilor şi cititorilor" ne transmit enoriasii parohiei Sf. Andrei din Buenos Aires.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.

 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact