vineri, 28 noiembrie 2008

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia


Stimată Doamnă Director Monica Joiţa,

Cu deosebită bucurie întâmpinăm vestea organizării de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, a două concerte susţinute, în zilele de 28 şi 30 noiembrie 2008, de către Grupul Psaltic al Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti, în incinta unor renumite sfinte lăcaşuri din Veneţia – Bazilicile Sfânta Maria Gloriosa dei Frari şi San Marco.
Programarea acestor elevate manifestări de cultură, artă şi spiritualitate românească pe pământul Italiei este, desigur, menită să marcheze marile noastre sărbători, atât de frumos şi sugestiv îngemănate: Praznicul Sfântului Apostol Andrei – Apostolul Românilor – Sărbătoare Bisericească Naţională (30 noiembrie) şi Ziua Naţională a României (1 decembrie).
Pe această cale Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia îşi onorează, odată în plus, menirea pentru care a fost înfiinţat, cu 78 de ani în urmă, în 1930, de către ilustrul savant Nicolae Iorga, cel care, dându-i atunci numele de Casa Română de la Veneţia, a năzuit ca acest aşezământ să devină, deodată, un ambasador al valorilor culturii româneşti în sânul Italiei, soră a noastră întru latinitate, şi un cadru de formare şi dezvoltare a unei intelectualităţi româneşti racordată la unele dintre cele mai înalte expresii ale civilizaţiei europene.
În acest context exprimăm cele mai călduroase aprecieri pentru activitatea bogată şi diversă pe care instituţia Dumneavoastră o desfăşoară în anii acestui început de secol XXI, când, în cadrul procesului de integrare europeană, Veneţia este una dintre cele mai personalizate scene din afara hotarelor ţării de pe care se afirmă identitatea şi tradiţiile străvechi ale poporului român, ca popor european, latin şi, totodată, creştin ortodox, de sorginte apostolică.
Binecuvântăm, aşadar, cu părintească dragoste Institutul Român din Veneţia, pe artiştii români, mesageri ai Ortodoxiei noastre bimilenare, şi pe toţi participanţii la aceste manifestări de suflet şi de spiritualitate românească tradiţională, adresând tuturor călduroasă urare de mulţi şi fericiţi ani!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(Sursa: www.basilica.ro)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.

 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact