Chiria în Bruxelles e 1/3 din salariu, iar în Bucureşti de 3 x salariul

Câteva „calcule domestice“ arată de ce e mai ieftin să migrezi din Botoşani, de pildă, în Italia sau în Belgia decât în Bucureşti

La 700 de euro a ajuns chiria minimă pentru un apartament de două camere în cartierul Aviaţiei, în nordul Bucureştiului, arată ofertele de pe site-ul imobiliare.ro. Tot atât costă chiria pentru un apartament în oraşele din nordul Italiei.
Salariile, însă, sunt cele care diferă – acesta fiind principalul motiv pentru care atâţia români au ales drumul Italiei în loc să migreze în Bucureşti. În Lisabona e chiar mai ietfin: cu 500 de euro se poate închiria un apartament în zonele 2-3, în condiţiile în care zona 1 reprezintă centrul capitalei portugheze, iar zona 7 e ultima de la periferie, confirmă o româncă ale cărei rude locuiesc acolo.

800 euro – chiria pentru o vilă cu 5 dormitoare în apropierea Bruxelles-ului

Silvia Olari, o româncă stabilită de mulţi ani la Bruxelles, a reuşit să închirieze, împreună cu Bruxelles, a reuşit să închirieze, împreună cu sora ei, o vilă într-o zonă rezidenţială, la 17 km de capitala Belgiei. „La parter avem un living de 7m/4,5m, o bucătărie de 3,5m/4m, un salon de masă de 3m/3m şi un soi de cămară mare în care ţinem maşina de spălat şi uscătorul.
La primul etaj avem două dormitoare, o baie şi o toaletă mai mică, la al doilea etaj – 3 dormitoare şi, de asemenea, două băi. În plus avem grădină şi terasă. Zona este foarte liniştită, maşinile nu circulă prin faţa casei cu mai mult de 30km/h, avem un castel la 5km înconjurat de un parc prin care e o plăcere să te plimbi, iar şcoala copiilor este la 30 de metri de casă.
Chiria pentru această vilă este de 800 de euro pe lună, iar întreţinerea – căldură, electricitate, gaz, apă – nu a depăşit niciodată 150 de euro pe lună. Dar să ştiţi că şi în Bruxelles sunt preţuri acceptabile. Pentru un apartament cu două camere, adică două dormitoare şi un living, chiria ajunge la 500 de euro“, spune Silvia.

Tot 500 de euro plăteşte chiria un belgian în Anvers, oraş faimos pentru comerţul cu diamante. Cu 150.000 de euro, belgianul îşi poate cumpăra un apartament de 80 mp în Anvers. Dacă luăm în considerare ofertele agenţiilor imobiliare, în Bucureşti e nevoie cam de aceiaşi bani pentru un apartament de trei camere, confort 1, dar nu central sau semi-central. Consolarea vine din faptul că la Paris e mai scump: peste 2.000 de euro chiria şi peste 4.000 de euro metrul pătrat la cumpărare. În oraşele franceze mici, însă, locuinţele costă aproximativ 1.500 de euro pe metru pătrat.

Cheltuielile lunare pentru apartament cu 2-3 camere sunt în jur de 100 de euro în Belgia, Italia şi Portugalia.

Spre comparaţie, cea mai ieftină locuinţă în Bucureşti costă în jur de 35.000 de euro. „Există oameni care achiziţionează, prin credit bancar, garsoniere de 14 metri pătraţi, confort 3, la Poarta IV Faur, la periferia Bucureştiului. În blocurile respective nu sunt gaze, nici căldură, iar în baie încape o singură persoană în acelaşi timp“, a declarat un consultant imobiliar de la agenţia Aisiel Group.
La polul opus, o vilă cu două etaje, în cartierul Baba Novac din sectorul 3 al Capitalei, costă 1,4 milioane euro. Tot atât valorează o vilă cu piscină în Monaco, sau, după preferinţă, două vile în Ibiza. „În general, pentru aceiaşi bani pe care-i plătesc în Bucureşti, aş primi ceva de mai bună calitate altundeva“, spune un grec care locuieşte în România: „Singurele mai ieftine sunt taxele şi restaurantele“.

Internetul – printre puţinele servicii mai ieftine, încă, în Bucureşti

Internetul se numără printre serviciile mai ieftine, încă, în România. Dacă în Bucureşti abonamentul la internet costă în jur de 40 de lei pe lună, în Grecia e peste 30 de euro, în Franţa aproape 35, iar în Belgia 40 de euro.

INFO PLUS
Guvernanţii promovează „migraţia internă“

În privinţa pieţei forţei de muncă, guvernanţii par frământaţi de două probleme: cum să convingă românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă şi cum să promoveze „migraţia internă“ – dinspre regiunile sărace, în care nu există locuri de muncă disponibile, înspre cele bogate, în care există deficit de forţă de muncă.
Pentru aceasta au creionat sau chiar legiferat tot soiul de stimulente- de la „prime de întoarcere“, până la facilităţi acordate patronilor pentru şcolirea „migranţilor interni“. Nici unul nu pare să se fi dumirit că problema e mai complexă.
Diferenţa între migraţia internă şi cea externă constă în banii care îţi rămân după ce plăteşti din salariu chiria, întreţinerea, mâncarea, maşina, tunsul etc. Ori, în Bucureşti, de pildă, nu-ţi mai rămâne nimic. Salariul este, în medie, o treime din preţul chiriei.

Sursa: Gandul

(Articol preluat de pe site-ul www.dirobenelu.com)