miercuri, 24 septembrie 2008

Comisie de anchetă pentru verificarea activităţii ICR, la Senat

Senatul a înfiinţat, miercuri, o Comisie de anchetă privind activitatea Institutului Cultural Român, decizie care a fost luată de plen cu 51 de voturi "pentru", 3 "abţineri" şi un vot "împotrivă", informează Mediafax.
Din comisie vor face parte Ioan Gheorghe Miheţiu (PD-L), Adrian Păunescu (PSD), Gheorghe Funar (PRM), Szabo Karoly (UDMR) şi Gavrilă Vasilescu (PC).
Conducerea Senatului a decis, marţi, constituirea unei comisii pentru investigarea activităţii ICR, în perioada 2005-2008, referitor la eficienţa cheltuirii fondurilor alocate de la bugetul de stat de către Institut.
"Susţinem acest demers, în urma numeroaselor semnale negative formulate atât în presa din România, cât şi în cadrul comunităţilor româneşti din SUA, legate de expoziţia de la  ICR New York din vara acestui an, semnale care au pus în discuţie eficienţa cheltuirii banilor publici de către instituţia menită să reprezinte cultură română peste hotare", se arată în solicitarea semnată, printre alţii, de senatorii Ion Iliescu, Nora Rebreanu, Anghel Iordănescu, Şerban Nicolae,Corneliu Vadim Tudor, Irina Loghin şi Norica Nicolai.

Sursa: adevarul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile anonime nu vor fi publicate. Autorii comentariilor își asumă răspunderea pentru materialele publicate pe acest blog.

 
Copyright © 2011. proDiaspora - pentru românii de pretutindeni . All Rights Reserved
Home | Despre | Contact